Laura Cosoi este însărcinată în 5 luni şi trăieşte fiecare clipă la intensitate maximă. Actriţa este euforică, iar asta se poate observa în felul în care se comportă. Pentru că toată lumea era curioasă să afle mai multe detalii despre sarcina ei, blondina a scris pe blog despre cum a aflat că este însărcinată.
În vârstă de 36 de ani, Laura Cosoi va deveni mămică în vara acestui an. Îşi dorea nespus să devină mamă şi susţine că a „presimţit” oarecum momentul în care a rămas gravidă. Nu era sigură dacă energia pe care o simte este datorită faptului că îşi doreşte foarte mult să fie gravidă sau pentru că acest lucru chiar era adevărat, dar medicii i-au confurmat „bănuiala”.
„Eu am simţit destul de repede că minunea această avea să se întâmple, pentru că o simţeam pe ea. Este o energie deosebită, pe care cu greu aş putea să o descriu în cuvinte, un fel de emoţie combinată cu teamă. Mă întrebam uneori dacă este real ce simt sau e vorba doar de ceea ce îmi doresc. Şi iată că am avut dreptate. La începutul toamnei, în octombrie, am aflat că urmează să fim părinţi.
Oamenii cred, în general, că pe cei mici trebuie să-i înveţi totul, ce am putea învaţă noi, adulţii, de la ei? Ei bine, micuţa noastră deja mi-a dat prima lecţie: Învaţă să ai răbdare! Şi mi-am dat seama cât de important este acest lucru! Apoi m-a învăţat să am încredere în simţurile mele, să mă concentrez la tot ce este în mine şi nu în afară mea!”, a scris Laura Cosoi pe blogul ei.