Cultura de seifuri in Dambovita
Cautarile au inceput in urma unui furt comis in noaptea de duminica spre luni, dar si dupa mai multe perchezitii realizate in cartierul Giulesti-Sarbi. Ancheta a demarat dupa ce persoane necunoscute au sustras de la Universitatea Ecologica din Capitala un seif si un Mercedes. Politistii au inceput cautarile in raul Dambovita, gasind atat casa de valori furata de la institutia de invatamant, cat si alte patru seifuri. Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat ca in seiful sustras de la Universitatea Ecologica nu se afla decat o stampila, iar autoturismul Mercedes a fost gasit abandonat in Giurgiu.