Culorile alimentelor va influenteaza sanatatea

De: Cancan
Publicat: 26/03/2009 | 00:00

Fructele si legumele de un albastru-violet va protejeaza de afectiunile cardiace, cele verzi au proprietati anticancerigene, iar cele portocalii va imbunatatesc vederea si sistemul imunitar. Andrei Sion Substantele care dau culoare alimentelor aduc diferite beneficii organismului. De aceea, este recomandat sa respectati un regim alimentar „multicolor” pentru a evita problemele de sanatate. Iata o lista de culori de alimente si tipurile de afectiuni de care va pot proteja, conform nutritionistilor de la cotidianul „The Times of India”. Culoarea albastra-violeta a fructelor si legumelor, ca vinete, afine, mure si prune, este data de continutul de antocianina. Aceasta substanta este un antioxidant care va poate proteja de afectiunile cardiace si mentine o tensiune arteriala sanatoasa. De fapt, un studiu recent a demonstrat ca persoanele care consuma in mod regulat fructe si legume de culoare albastra-violeta sunt expuse unui risc mai redus de tensiune crescuta si este mai putin probabil sa fie obeze. Alimentele verzi, cum ar fi broccoli, castravetii si varza sunt bogate in substante care stimuleaza enzimele din ficat sa ajute organismul sa elimine compusii periculosi. Aceste substante sunt renumite si pentru proprietatile anticancerigene. Culoarea rosie este creata de pigmentul licopina, care a fost asociat de numeroase studii cu un risc redus de cancer, in special cancerul de prostata, si ofera protectie in fata atacurilor de cord. Pentru a va bucura de beneficiile acestei substante, specialistii recomanda sosul de rosii fiert, caldura ajutand organismul sa absoarba mai bine licopina. Alimentele galbene, ca ardeiul gras galben sau bananele, au substante care stimuleaza apetitul si ajuta memoria. Alimentele de culoare portocalie au, de asemenea, antioxidanti puternici si sunt benefice pentru vedere deoarece contin vitamina A. Portocalele sau dovlecii mai pot ajuta la prevenirea cancerului si la imbunatatirea sistemului imunitar.