Un bărbat care a spart mai multe boxe din subsolul unui bloc din centrul oraşului Vaslui, de unde a furat diverse bunuri cu care a umplut un rucsac, a sunat la 112 şi a cerut ca poliţiştii să vină să îl salveze.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, un bărbat în vârstă de 31 de ani a spart şapte boxe dintr-un bloc din centrul municipiului Vaslui şi, după ce şi-a umplut rucsacul cu mai multe bunuri, s-a oprit într-una din boxe pentru a bea o sticlă cu vin.
La un moment dat, bărbatului i s-a părut că aude zgomote ciudate şi, de frică, a sunat la 112 pentru a cere sprijinul poliţiştilor.
„Poliţiştii deplasaţi la locul indicat l-au găsit pe tânăr aşteptând cuminte într-una din cele şapte boxe în care intrase, pe rând, prin efracţie. Pe numele suspectului s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de furt calificat, având în vedere că rucsacul cu bunurile sustrase a fost găsit asupra lui”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub, pentru Mediafax.
Bărbatul, din localitatea vasluiană Beneşti, este cunoscut de către poliţişti cu antecedente penale pentru furt calificat.
Ionut Chiperi