Culmea ironiei. Va fi înmormântată lângă un coleg pe care l-a plâns la moartea lui! Ce mărturisea actriţa în 2013…

De: Cancan
Publicat: 25/11/2017 | 00:00

Stela Popescu va fi înmormântată lângă celebrul actor şi regizor Geo Saizescu. Au împărţit platoul de filmare, iar acum mormintele lor vor fi unul lângă celălalt.

Actriţa a fost foarte afectată în 2013, atunci când Geo Saizescu se stingea din viaţă. „Este o veste îngrozitoare. În ultima vreme s-au dus atâţia artişti, încât nici nu mai ştii ce să mai spui. Condiţiile de viaţă sunt grele, stresul este cumplit”, declara Stela Popescu pentru Agerpres.

Stela Popescu va fi înmormântată lângă fostul ei coleg de platou, Geo Saizescu

Actriţa, care s-a stins şi ea joi din viaţă, îl caracteriza pe Geo Saizescu, după moartea acestuia, ca fiind „un om liniştit”, dar cu „un haz nebun”. „Era de felul lui un om liniştit, nu era un om excesiv, care să aibă motive să-şi încarce organismul cu lucruri rele, era un om la locul lui, serios, avea haz. Avea un haz nebun, privea viaţa cu destul de multă linişte”, spunea Stela Popescu despre Geo Saizescu.

„Este groaznic, a mai plecat unul”

„Eu l-am cunoscut în tinereţe, atunci am jucat cu el şi nu am avut nicio problemă cu el la filmări. Era drăguţ, atent, vesel, trata lucrurile cu umor, de altfel, el a fost şi un mare regizor de filme de comedie. A fost în contact cu toţi marii comici ai României. Este groaznic, a mai plecat unul. Nu ştiu cine o să mai facă filme, cu mai multe probleme, cu mai mulţi actori. Şi pe noi ne doare asta”, mai declara Stela Popescu despre Geo Saizescu. (VEZI DOAR PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: Gestul făcut de Ioana Tufaru la căpătâiul Stelei Popescu! Ce a cumpărat cu ultimii ei bani fiica Andei Călugăreanu: „I-am adus…”)

Regizorul şi actorul Geo Saizescu a murit în septembrie 2013, la vârsta de 80 de ani. Geo Saizescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Mânăstirii Cernica, acolo unde îşi va găsi odihna veşnică şi Stela Popescu.

Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani. Actriţa a decedat din pricina unui accident vascular cerebral, ea fiind găsită decedată în curtea casei sale de către fiica ei adoptivă, Doiniţa Maximilian.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)