O femeie din localitatea Rusenii Noi, judeţul Iaşi, a murit de două ori într-un interval de două decenii. Pare incredibil, dar așa reiese din documente! Pe numele ei există două certificate de deces, unul din 1995 şi altul din 2016. Autorităţile încearcă să clarifice totul în fața judecătorilor.
Femeia născută în 1954 a murit în anul 2016, iar reprezentanţii Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanei (DLEP) Iaşi au dat în judecată Poliţia judeţeană pentru că şi-au dat seama că pe numele femeii figurează încă un certificat de deces, din 1995, emis după identificarea unui cadavru, arată Mediafax.
„Reclamanta DLEP a cerut obligarea IPJ Iaşi la anularea menţiunii de identificare a cadavrului înscrisă pe marginea exemplarelor I şi II ale actului de deces de pe data de 26 octombrie 1995. Reclamanta a mai precizat că, printr-o adresă de pe 21 iunie 2016, a informat cu privire la faptul că decesul numitei L.C. este înregistrat de două ori. Al doilea certificat de deces a fost înregistrat pe baza certificatului medical constatator al decesului de pe 7 aprilie 2016 eliberat de IML Iaşi, adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, procesului-verbal de identificare de pe 13 aprilie 2016 a Serviciului de Investigaţii Criminale şi a declaraţiei fiicei defunctei”, au arătat judecătorii ieşeni care trebuie să stabilească data certă a morţii femeii.
DLEP Iaşi a arătat în faţa instanţei că rude de gradul întâi au certificat că femeia cu două cetificate de deces a murit, de fapt, în 2016.
„Pe 28 iunie 2017, Serviciul de Investigaţii Criminale a transmis o adresă prin care precizează faptul că documentele care au stat la baza întocmirii raportului din 15 noiembrie 1995 au fost distruse ca urmare a împlinirii termenului de păstrare, însă cadavrul găsit la data de 6 aprilie 2016 în comuna Vlădeni a fost identificat de către rude de gradul I ca fiind cu certitudine numita L.C.”, au precizat reclamaţii în faţa instanţei.
Marius Bodoga, directorul adjunct al Oficiului Stării Civile Iaşi a declarat, că eroarea s-a produs în 1995.
„Noi am descoperit că femeia a fost declarată decedată în 1995, după găsirea unui cadavru neidentificat. Nu ştim cine a identificat-o, nu ştim cum s-a ajuns aici. Ea, de fapt, a decedat în 2016, când a fost emis cel de-al doilea certificat de deces. De asta am şi acţionat Poliţia în judecată, pentru a remedia situaţia”, a spus Bodoga.
Judecătorii ieşeni au respins, miercuri, acţiunea formulată de DLEP pe motiv că IPJ Iaşi nu are calitate procesuală activă.
„Instanţa admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârât şi, în consecinţă, respinge acţiunea civilă formulată de către reclamanta DLEP în contradictoriu cu pârâtul IPJ Iaşi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”, au afirmat magistraţii.
DLEP Iaşi încearcă să găsească acum o altă cale pentru a remedia situaţia.