Culiță Sterp și Daniela urmează să devină părinți, iar Teo Trandafir i-a dat de gol, cei doi vor avea o fetiță. Iubita lui Culiță a povestit cum este această perioadă pentru ea, mai ales că artistul este plecat la Survivor România.
Daniela, iubita lui Culiță Sterp, este însărcinată în patru luni și se simte foarte bine. Din când în când, se confruntă cu probleme emoționale, din cauza plecării iubitului ei în Republica Dominicană. Tânăra încearcă să se obișnuiască cu absența lui, dar îl și susține în competiție.
„Mă simt foarte bine! Chiar mă simt foarte bine și, chiar dacă Culiță este plecat, îmi este bine! Cu sarcina mai ales, mă bucur că totul merge bine. Am fost săptămâna trecută la control și pare că totul este în regulă.
L-am încurajat fără să mă gândesc la mine, sincer, și doar în ultimele două zile am simțit așa cu adevărat că el chiar pleacă și o să îmi fie greu fără el… Nu a fost simplu, dar eu sunt obișnuită cu schimbările astea, că și eu am stat departe de familie mult timp și cumva mi-am pus în cap că el este acolo, că are oportunitatea asta, are o șansă să zic unică în viață și m-am concentrat pe asta.
Mi-a fost greu în primele două nopți, pentru că, atunci când am ajuns acasă mi-am dat seama că nu mai e plecat doar la cântare și era gol”, a declarat iubita lui Culiță Sterp.
VEZI ȘI ABIA A AJUNS ÎN LONDRA ȘI DEJA ÎI DUCE DORUL LUI ALEX BODI. MESAJUL POSTAT DE DARIA RADIONOVA
În cadrul emisiunii moderate de Teo Trandafir, iubita lui Culiță a povestit cum s-a cunoscut cu artistul.
„Ne-am cunoscut la liceu, cred că sunt deja 13 ani de când ne știm. Ne-am cunoscut în clasa a 9-a… Chiar am și participat și la eveniment. Ne-am înțeles foarte bine, eram prieteni, am păstrat legătura mereu, m-am împrietenit și cu surorile lui și am ținut mereu legătura..”, a spus Daniela.
CITEȘTE ȘI SORA LUI THEO ROSE, DEZVĂLUIRI DESPRE DIVORȚ: „AM REALIZAT CĂ NU MAI PUTEAM”