Culiță Sterp, în doliu după ce o persoană importantă din viața lui a murit fulgerător: “Cu sufletul scrum…”
Dani, prieten apropiat al lui Culiţă Sterp, a avut parte de o moarte fulgerătoare. Artistul e îngenuncheat de durere și a făcut public un mesaj emoționant în memoria tânărului, care a încetat din viață în timp ce se afla în vacanță la mare.
Culiță Sterp, în doliu după ce un prieten foarte bun s-a înecat în Marea Neagră
Culiţă Sterp trece printr-o perioadă neagră a vieții sale. Aflat în plin divorț cu artista Carmen de la Sălciua, cântărețul şi-a pierdut prieten foarte apropiat, care s-a înecat în mare în urmă cu câteva zile. El plecase într-o vacanță pe litoralul românesc din care s-a întors în sicriu. Conform mărturisirilor făcute de Culiță Sterp, Dani nu știa să înoate.
Ieri, tânărul a fost condus pe ultimul drum de rude și prieteni, iar în memoria lui, Culiță Sterp a făcut public un mesaj emoționant.
“(…) a fost o zi tristă pentru mine și încă câteva sute de oameni care te-am cunoscut si ţi-am fost prieteni, Dani! Ce nedreaptă e viața câteodată… stau și mă întreb, de ce Dumnezeu ia oamenii tineri de lângă noi… dar mă gândesc și pe partea cealalată, că poate așa o fi planul Lui, despre care noi oamenii, nu știm, suntem prea mici, noi păcătoșii! Azi a plecat spre cer un fost prieten bun și coleg de liceu timp de 4 ani, de care îmi voi aminti cu drag, un băiat frumos, atât in interior cât și in exterior, bun la suflet și liniștit!
A lăsat în urma lui, părinți îndurerați, bunici, o soră cu inima frântă, pe iubita lui cu sufletul scrum, și o mulțime de prieteni și apropiați cărora le-a plâns azi sufletul și care l-au condus pe ultimul drum și care își vor aminti cu drag de el! Parcă acum îl văd când intra intr-o încăpere, la stătura și fizicul lui (1.98m și 120 kg) cum se uita toată lumea parcă cu teamă, dar în «muntele» ăla de om se ascundea un băiat cu suflet bun si cu mult bun simț care nu ar fi deranjat niciodată pe nimeni nici măcar cu o vorbă! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace Daniel, noi prietenii tăi, ne vom aminti cu drag de tine! ?”, a scris Culiţă Sterp pe contul său de Facebook.
Culiță Sterp și Dani, tânărul mort înecat, au fost colegi de liceu şi, ulterior, au devenit foarte buni prieteni.
Culiţă Sterp și Carmen de la Sălciua divorțează în septembrie
Citește și: Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp, prima apariție publică împreună, dupa ce au divorțat
Carmen de la Sălciua şi Culiţă Sterp au trăit o frumoasă poveste de dragoste, dar au decis să pună punct şi fiecare să mergă pe drumuri separate. Cei doi urmează să divorțeze în septembrie, după ce s-a vehiculat că artistul a înșelat-o.
Citește și: Carmen de la Sălciua îi răspunde presupusei amante a lui Culiță Sterp: ”Am știut tot”
“Eu și soțul meu am avut o relație de 3 ani și o căsnicie de doar 1 an. Din nefericire pe parcursul relației au apărut neînţelegeri între noi, ca rezultat al unei incompatibilităţi între valorile şi aspiraţiile fiecaruia dintre noi. Aceste neînțelegeri au dus la alterarea relaţiei, generând în ultimul timp, între noi, o stare de tensiune care mă afectează extrem şi care ne-a separat. Încercările mele repetate de a găsi un compromis au fost în zadar. În aceste condiţii, căsnicia noastră nu mai putea continua, relația dintre noi fiind grav şi iremediabil afectată. Aseară, Culiță Sterp, încă soțul meu, a acordat un interviu în cadrul unei emisiuni TV unde a declarat că nu am fost la notar pentru a depune actele de divorț.
Citește și: Amanta lui Culiță Sterp vorbește în premieră despre Carmen de la Sălciua și divorțul momentului
Țin să menționez urmatoarele lucruri:
1. Noi am fost la notar și am depus actele de divorț. Divorțul se va pronunța în luna septembrie. Toată amânarea asta este pentru ca august e perioada concediilor și toată lumea e plecată in concedii!
2. Nu ne vom împăca și vom divorța așa cum am stabilit, nu mai există cale de întoarcere!
3. Apreciez nuanța pozitivă a declarațiilor familiei lui, care oricum nici nu puteau fi altfel atâta timp cât eu ca soție, mi-am iubit și respectat atât soțul cât și familia lui. Le mulțumesc pentru cuvintele frumoase, noi ne-am înțeles foarte bine pe toata durată casniciei mele cu Culiță și le doresc din suflet numai bine.
Un astfel de moment nu este niciodată uşor, aşadar vă rog să ne respectaţi intimitatea şi decizia de a nu discuta mai mult pe această temă. E foarte greu să fii cu reflectoarele pe tine când treci printr-un divorț. Oamenii au impresia că au dreptul să te judece, au dreptul să ştie totul despre tine.
În prezent, vreau să-mi canalizez toată atenția pe cariera muzicală. Totodată țin să le mulțumesc fanilor mei pentru toată iubirea și susținerea lor și cum altfel aș putea să le mulțumesc mai frumos decât prin munca mea, pregătindu-le în continuare surprize muzicale.
Cu drag,
Carmen de la Salciua”, a scris artista în urma cu cateva zile pe Facebook.