De când s-a întors din Republica Dominicană, Culiță Sterp de la Survivor o ține într-o distracție. Artistul a devenit, de curând, tată pentru prima dată și în urmă cu doar câteva zile, a dat o petrecere cu lăutari, cel mai probabil în cinstea fiului său fară să se uite la bani, atunci când a venit vorba de plata cântărețului de manele.
Așa cum se poate observa și în imaginile de mai jos, Culiță începe să îi dea bani lăutarului și nu se oprește până când suma nu ajunge aproape de 2000 de euro. În imagini apare și fratele său, Iancu, ținând în brațe o brunetă.
Video-ul postat pe Tik Tok a strâns multe vizualizări, dar și comentarii din partea fanilor și prietenilor. Printre ele se află și cel al lăutarului care a cântat la petrecerea respectivă. „Din banii ăia mi-am luat mașină”, scrie Luci Diamantul, iar Culiță îi răspunde în glumă. „Să te duci să îi faci Casco, nebunule”.
@culita_sterp_officialCând îti place să primesti trebuie să știi și să dai ?♬ original sound – Culiţa Sterp
Culiță Sterp și Daniela Iliescu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi s-au cunoscut în liceu, căci au fost colegi de clasă, dar abia după terminarea lui s-au îndrăgostit. Daniela Iliescu îl face tare fericit pe artist, mai ales că l-a făcut tătic.
Din câte se poate vedea, cel mic a moștenit frumusețea mamei sale, dar și culoarea părului tatălui său, fiind o combinație absolut adorabilă dintre cei doi părinți.
Nu rata: Când se căsătorește Culiță Sterp cu Daniela Iliescu? Artistul a făcut declarațiile mult așteptate