Lumea folclorului este marcată de o mulțime de rivalități. Cântăreți celebri au fost puși în situații delicate, ba chiar au ajuns să își piardă din drepturi, în urma diverselor animozități. Este și cazul Angelicăi Stoican, care, în tinerețe, a fost exclusă din Ansamblul Ciocârlia.Mama Niculinei Stoican susține că decizia respectivă ar fi fost influențată în mare măsură de însăși Maria Ciobanu. La rândul său, mama lui Ionuț Dolănescu a respins întotdeauna o astfel de variantă.
Timpul nu a putut șterge chiar toate suferințele Angelicăi Stoican. Dar chiar dacă a rămas fără gradele profesionale și a ajuns să primească o pensie de doar 1.100 de lei, Angelica Stoican spune că nu are resentimente.
„Am avut o discuție cu ea (Maria Ciobanu – n.r.) la București și am rugat-o să mergem la o biserică.
Ea a venit la mine la un spectacol, în Cișmigiu, în urmă cu patru ani. I-am vorbit frumos, dar ceea ce s-a întâmplat a fost o crimă. A spus «Ori eu, ori asta».
A doua zi, m-au și dat afară. Ea era un pic «înghețată», când am vorbit cu ea la spectacol. Pe Maria Ciobanu au influențat-o celelalte colege.
Au pornit-o împotriva mea. După trei ani m-au dat afară. Atât am stat la Ansamblul Ciocârlia.
(CITEȘTE AICI: „RĂZBOI” ÎN MUZICA POPULARĂ: CE AU DE ÎMPĂRȚIT OLGUȚA BERBEC ȘI NICULINA STOICAN)
Și când mă gândesc că m-au luat pe sus să vin la București. Și eu aveam spectacole în zonă și în Iugoslavia, nici nu puteam să le fac față. M-au nenorocit!”, a spus Angelica Stoican pentru Fanatik.