Culisele unei impacari istorice! Cum a convins-o de fapt vaduva lui Nicolaescu pe sora regiuzorului sa renunte la proces
Imediat dupa moartea marelui regizor Sergiu Nicolaescu, sora sa, Iolanda, a contestat in instanta testamentul lasat de acesta prin care intreaga sa avere ii ramanea sotiei, Dana Nicolaescu. Cele doua nu au fost niciodata prea apropiate, iar prapastia dintre ele s-a adancit odata cu disparitia regretatului regizor. Iata insa ca, la mai bine de un an si jumatate de cand Sergiu Nicolaescu a plecat dintre noi, cele doua au hotarat sa faca pace, din senin, iar reporterii CANCAN.ro au aflat culisele impacarii, chiar de la sora regretatului regizor.
„Dana m-a sunat sa-mi spuna ca crea sa vina pana la mine, iar eu am fost de acord. A venit sa vada cum ma simt. Am avut o discutie civilizata si ne-am dat seama ca nu are rost sa fim suparate. Chiar daca as castiga azi procesul cu ea, poate maine mor, caci totusi, am 87 de ani. Ne-am dat seama ca ne certam degeaba si am hotarat sa se impacam. Bine, de fapt noi doua nu ne-am certat, pur si simplu am fost suparate si nu ne-am vorbit. Acum suntem in relatii foarte bune, apropiate, si ma bucur nespus. Cred ca fratele meu ar fi foarte fericit sa vada ca ne intelegem atat de bine” a declarat Iolanda Nicolaescu, in exclusivitate pentru CANCAN.ro.
Dana ii plateste toate cheltuielile
Dupa moartea lui Sergiu Nicolaescu, Iolanda s-a descurcat foarte greu cu banii, caci are o pensie de numai 637 de lei, bani care abia daca ii ajung pentru medicamente. De la inceputul acestei luni insa, Iolanda nu trebuie sa-si mai faca griji, caci cumnata sa ii asigura toate cele necesare.
„Ea si-a asumat responsabilitatea sa aiba grija de mine si vad ca se tine de cuvant. Imi cumpara toate cele necesare, mi-a adus chiar si o doamna care sa-mi gateasca, caci eu nu mai pot face asta. Lucrurile merg foarte bine intre noi. Pana la urma, Dana este singura persoana apropiata care mi-a ramas, singura familie, si era pacat sa fim suparate”, ne-a mai spus Iolanda, semn ca a reusit sa stearga trecutul cu buretele.
CITESTE SI
Cum a sabotat-o vaduva lui Nicolaescu pe sora acestuia! In fiecare an, Iolanda facea ASTA, dar acum…
A contestat in instanta testamentul
Iolanda Nicolaescu a sustinut ca testamentul lui Sergiu Nicolaescu ar fi un fals, caci el nu ar fi lasat-o tocmai pe ea de izbeliste. Toata averea regretatului regizor ii revenea vaduvei sale, iar Iolanda nu era mentionata in acel act, drept care aceasta a hotarat sa conteste actul, in instanta.
Primul termen din proces urma sa aiba loc la inceputul lunii viitoare, insa Iolanda si Dana s-au impacat pe ultima suta de metri si au renuntat la judecata.
Georgiana Coman