Culisele despărțirii dintre Daiana și Rareș de la Insula Iubirii! CANCAN.RO a aflat tot ce i-a făcut concurenta ”pulverizată” de Vâlcan iubitului său!

Publicat: 02/09/2024 | 23:40

Daiana și Rareș și-ar fi spus ”adio” după difuzarea emisiunii, chiar dacă de pe Insulă au plecat împreună, fericiți și încrezători. CANCAN.RO a aflat toate culisele despărțirii dintre concurenta care l-a scos din minți pe Radu Vâlcan și iubitul său.

Daiana și Rareș au părăsit împreună ”Insula Iubirii” imediat după finalizarea filmărilor, în luna martie. Chiar dacă Rareș s-a apropiat vizibil de ispita Flori, mai ales atunci când consuma alcool peste limită, o atingea și dansa lasciv cu aceasta, Daiana a trecut rapid cu vederea, iar la bonfire-ul final, au ales să plece din Thailanda de mână.

Deși Daiana l-a făcut cu ouă și cu oțet pe Rareș, l-a jignit și a pretins că acesta ar avea probleme foarte grave cu alcoolul, la ultimele testimoniale difuzate, adică la distanță de aproximativ trei luni de la încheierea emisiunii, cei doi orădeni pozau într-un cuplu perfect. Concurenta care l-a scos din sărite chiar și pe Radu Vâlcan, pentru că se comporta urât și jignea oameni din staff-ul emisiunii, părea împăcată cu decizia luată la plecarea din Thailanda.

Daiana i-ar fi dat papucii lui Rareș, spun surse apropiate cuplului./ Sursa foto: Antena 1

(VEZI ȘI: Ce frică majoră a avut Rareș la Insula Iubirii. Ispita Flori l-a dat de gol și dă vina pe Daiana)

I-ar fi spus ”adio” după ultimul episod al emisiunii

Bomba abia acum vine, însă! Deși la trei luni de la finalizarea filmărilor cei doi păreau să aibă o relație normală, așa cum au pretins în testimoniale, pe parcursul difuzării emisiunii, lucrurile s-au schimbat radical între cei doi, spun surse apropiate cuplului. Așa se face că între Daiana și Rareș ar fi început să apară tensiuni serioase pe măsură ce revedeau imaginile filmare în Thailanda și descopereau noi motive de ceartă în cuplu.

Amicii lui Rareș susțin că Daiana ar fi început să fie din nou foarte autoritară și să nu mai aibă deloc încredere în iubitul său, lucru care ar fi declanșat mai multe discuții în contradictoriu între cei doi. Ca să nu credeți că vorbim fără rost, vă arătăm și dovezi conform cărora chiar Daiana a confirmat despărțirea de fostul, pe Tik Tok.

Daiana confirmă separarea de Rareș. (SURSA: TIKTOK.COM)

CANCAN.RO a intrat în posesia mai multor detalii! Surse apropiate cuplului susțin că Daiana deja i-ar fi făcut vânt lui Rareș din apartamentul în care stăteau împreună, în chirie. Supărată să revadă imaginile din Thailanda, imediat după difuzarea ultimului episod, lucrurile ar fi escaldat urât între orădeni, așa că șatena i-a arătat ușa lui Rareș!

Autoritară așa cum s-a dovedit a fi și pe Insulă, chiar și față de prezentatorul emisiunii, Daiana ar fi luat taurul de coarne, i-ar fi dat papucii lui Rareș și ar fi hotărât să înceapă o viață nouă fără el. Acum probabil vă întrebați ce atitudine a avut Rareș și cum a primit ”papucii”, nu?! Ei bine, aceleași surse apropiate cuplului susțin că acesta nu s-ar fi împotrivit prea tare, n-ar fi făcut nici plecăciuni, nici rugăciuni să nu-l lase Daiana.

Deși încă ar merge cu Daiana peste tot momentan, se pare că Rareș ar fi acceptat situația relativ ușor. Pare-se, deja și-ar căuta o nouă locuință zic sursele noastre. Să se fi săturat și concurentul de listele cu reguli?! Hmmmm, timpul ne va arăta ce se va alege de cei doi, însă, până una, alta, se pare că Daiana ar fi pus piciorul în prag după ce ar fi revăzut imaginile compromițătoare și dansurile lascive dintre ispita Flori și Rareș!

Nu în ultimul rând, Daiana a avut grijă să o ”articuleze” și pe Flori! Dovadă că nimeni nu scapă de gura tinerei, de la Radu Vâlcan la ispita care aproape i-a ”suflat” iubitul de sub nas, Daiana a avut un mesaj acid pentru ispită.

(NU RATA: Cum a reacţionat Daiana, după ce a văzut ce i-a făcut Rareş ispitei Flori: „Îl arunc în foc”)

Daiana, supărată la maximum pe ispita, care aproape i-a ”suflat” iubitul. (SURSA: INSTAGRAM.COM)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.