Culio s-a inteles de o luna cu Rubin Kazan
HOTARAT. Emmanuel Culio si-a fixat deja echipa la care vrea sa evolueze: Rubin Kazan Iuliu Muresan a fost din nou la negocieri, dar nu a reusit inca sa ajunga la niciun acord cu oficialii campioanei Rusiei. Gabriel Esanu Emmanuel Culio nu mai are liniste de cand a intrat in atentia campioanei Rusiei, Rubin Kazan. Desi Iuliu Muresan insista ca nu a primit inca nicio oferta convenabila pentru mijlocasul de 26 de ani, oficialii rusi au deja totul stabilit. S-au inteles deja cu fotbalistul pentru un contract pe patru ani, cu un salariu stagional de 600.000 de euro, iar acum incearca sa le forteze mana oficialilor romani pentru a accepta oferta, mai ales ca si Culio a insistat pe langa Muresan sa fie lasat sa plece. „Eu stiu ca domnul Muresan a fost in Rusia pentru a negocia din nou. Nu m-a anuntat inca nimic. Astept cu nerabdare o intelegere intre cele doua cluburi. Momentan sunt linistit pentru ca perioada de transferuri in Rusia se incheie abia la jumatatea lunii martie. Inca sper ca lucrurile se vor rezolva asa cum imi doresc”, a spus Culio pentru Cancan. Totusi, Iuliu Muresan este nemultumit ca fotbalistul a batut palma deja cu Rubin, desi in mod normal nu ar fi avut voie sa negocieze inainte sa-si dea acordul, mai ales ca acum ardelenii nu mai pot cauta oferte si de la alte echipe pentru a obtine o suma mai mare sau pentru a le forta mana rusilor.