Cui i s-a destăinuit Gabriel Cotabiță: ”Mi-a zis că se duce!” Minunea din viața lui
Vestea trecerii în neființă a lui Gabriel Cotabiță a lăsat mâhnire în sufletele românilor și un gol imens pentru familie și apropiați. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Horia Moculescu ne spune care a fost ultima conversație pe care a purtat-o cu regretatul artist. Îndrăgitul interpret de muzică ușoară era resemnat cu faptul că va pleca în lumea celor drepți. Mai mult decât atât, i-a mărturisit compozitorului Horia Moculescu, coleg și prieten de suflet, că a fost o minune că a rămas în viață după ce a suferit un stop cardiac.
Întreaga Românie e în doliu. Una dintre cele mai strălucitoare stele ale muzicii ușoare românești s-a stins din viață astăzi, pe 23 noiembrie. Gabriel Cotabiță a fost o legendă a muzicii, cel care a încântat românii cu șlagăre atemporale, precum “Noapte albastră” sau “Domnișoară, nu pleca”. A plecat la ceruri la vârsta de 69 de ani, lăsând în urma sa durere, dar și o avere artistică fără seamăn.
Starea sa de sănătate era una precară, iar problemele s-au acutizat din anul 2021, după ce s-a infectat cu coronavirus. În ultima vreme, ar fi fost internat la spitalul Universitar, unde s-ar fi aflat în comă. Bunul său amic, Horia Moculescu dezvăluie faptul că Gabriel Cotabiță a presimțit că va pleca dintre noi.
Horia Moculescu mărturisește: “Gabriel Cotabiță a simțit că se duce”
Celebrul artist s-a luptat cu problemele de sănătate în ultima perioadă, cu toate acestea, nimeni nu se aștepta ca sfârșitul să vină atât de repede. Vestea trecerii în neființă a lui Gabriel Cotabiță a fost dată de dirijorul Ionel Tudor, care a anunțat în mediul online faptul că interpretul nu se află printre noi. Regretul cântăreț a suferit un accident vascular cerebral. Acum, prietenii și apropiații aduc un omagiul celui care a încântat o țară întreagă cu melodiile sale.
NU RATA: Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Printre aceștia se află și Horia Moculescu, care a povestit cum au decurs ultimele conversații cu interpretul. Compozitorul spune că Gabriel Cotabiță a presimțit că va pleca la ceruri, și mai mult decât atât, era resemnat cu lucrul acesta. Pentru el, era o minune faptul că a supraviețuit după gravele probleme de sănătate cu care s-a confruntat. În toate aceste momente grele pentru artist, cea care i-a fost alături necondiționat a fost soția sa, Alina, care l-a ajutat și a stat cu el cu tot timpul.
„Mi-a zis că simte că se duce, că a fost o minune că a trăit după stop cardiac. Alina a stat tot timpul cu el, femeia aia a fost minunea lui, l-a ajutat în tot timpul acesta”, a declarat Horia Moculescu pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.