Cu permisul suspendat și o alcoolemie record! Așa a fost prins la volan un șofer din Vaslui
Un bărbat din Vaslui a uimit autoritățile. Acesta a fost prins la volan cu o alcoolemie record de aproape 4 la mie. Mai mult, ca și cum acest lucru nu era suficient, avea și permisul suspendat.
Bărbatul care a hotărât să încalce toate regulile într-o singură zi este din Vinetești, comuna Oltenești, și a fost oprit luni seara de către polițiștii care organizaseră un filtru în apropierea localității. În momentul în care l-au oprit, autoritățile au sesizat că șoferul, în vârstă de 36 de ani, mirosea puternic a alcool, așa că polițiștii l-au pus să sufle în etilotest. (CITEȘTE ȘI: HALUCINANT! UN ROMÂN A FOST GĂSIT ÎNTR-O STARE DE INCOERENȚĂ LA VOLANUL UNUI TIR ÎN BELGIA. POLIȚIȘTII AU CREZUT CĂ ESTE BEAT, ÎNSĂ…)
Rezultatul i-a șocat pe oamenii legii. Se pare că, acesta avea 1,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât, potrivit prevederilor legale, a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Alcoolemie reieșită în urma testului a fost una record.
În mod obișnuit, alcoolemia în sânge are o valoare dublă față de cea din aerul expirat, iar acest lucru a fost confirmat și de analize, reieșind o valoare de 3,88 la mie, potrivit vremeanoua.ro. (VEZI ȘI: PESTE 14.000 DE MAȘINI, VERIFICATE DE POLIȚIȘTI. BĂRBAT BEAT MORT, GĂSIT LA VOLANUL UNUI TRACTOR ÎN SIBIU)
„Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat și faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influenta băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal”, a precizat Loredana Stavăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Un caz asemănător a avut loc în aceeași seară, polițiștii fiind sesizați cu privire la un accident, ce s-a produs în comuna Codăești, din Vaslui. Șoferul ce a produs accidentul avea permisul suspendat și o alcoolemie cu mult peste limita normală.