Seara trecută clubul Bamboo din Capitală a fost plin de vedete din showbiz-ul românesc, care s-au strâns acolo pentru a concerta într-un scop caritabil.
A fost vorba despre evenimentul „Viaţă pentru Cami”, în care peste 25 de artişti au urcat pe scenă pentru a o ajuta pe Camelia Rusu, diagnosticată cu leucemie, să strângă cei 150.000 de euro necesari pentru a-i salva viaţa.
Din lista de vedete nu a lipsit nici Ruby, care a făcut un show incendiar.
Din păcate, atunci când a urcat pe scenă, admiratorii săi au putut observa că artista avea ciorapii rupţi în fund.
Mai mult, lipsită de inhibiţii, şi recunoscută pentru stilul ei rebel, Ruby şi-a ţinut mâna în zonele intime şi în timp ce cânta, s-a strâmbat într-una.
Îmbrăcată într-un costum de piele mulat, bruneta şi-a lăsat la vedere decolteul generos, dar şi tatuajele colorate de pe mână.
Mai mult, cântăreaţa nu a renunţat la cercelul din nas, chiar dacă fanii săi nu au fost deloc de acord cu acest nou look.
(A.T.)