Cu cine se iubeşte, de fapt, Denis Hanganu din Clanul? Cum arată iubita actorului de la Pro TV

Publicat: 27/09/2022 | 18:34

Pe Denis Hanganu (28 de ani), actorul din serialul „Clanul”, îl cunoaște o țară întreagă. Tânărul a jucat în multe seriale cunoscute care i-au adus succesul. Despre cariera sa se știu multe lucruri, însă viața sa privată a preferat să o țină departe de lumina reflectoarelor. Până acum. În cadrul unui interviu recent, acesta a dezvăluit faptul că trăiește o poveste de dragoste alături de Raluca de mai mult timp.

Denis Hanganu a acordat un interviu pentru viva.ro în care a vorbit despre relația sa. Actorul are numai cuvinte de laudă la adresa Ralucăi, femeia care îi este alături necondiționat și care îl sprijină mereu.

Actorul din serialul „Clanul” a dezvăluit cum a început povestea lor de iubire.

„Într-adevăr, totul a început în timpul unei veri ca nicio alta, pe care tocmai datorită acestui eveniment fericit n-am s-o pot uita. A fost o întreagă suită de întâmplări ce a condus lucrurile de așa natură încât să ne întâlnim, și cert este că a existat din prima clipă acea conexiune specială cu caracter de unicitate. Și cum ceea ce este unic trebuie păstrat și protejat, mi-am dorit foarte mult că ea să rămână în viața mea”, a declarat Denis.

CITEȘTE ȘI: THEO ROSE, SĂRUT PASIONAL CHIAR ÎN FAȚA IUBITULUI. CUM A REACȚIONAT ANGHEL DAMIAN

Totodată, Denis explicat faptul că partenera sa nu face parte din lumea artistică, ci este medic chirurg. De asemenea, actorul a ținut să precizeze faptul că este foarte mândru de iubita lui.

„Nu, ea nu vine din domeniul artistic, ci din cel medical, și e cu atât mai bine, părerea mea. Avem ce ne povesti acasă unul celuilalt, nu ne plictisim niciodată. Este un medic chirurg grozav, foarte dedicat, și sunt mândru că face parte tagma medicilor tineri din valul noilor generații care nu aplică pacienților aceleași principii și practici învechite și arhicunoscute pe la noi”, a continuat acesta.

Ce spune Denis Hanganu despre căsătorie

În ceea ce privește căsătoria, cunoscutul actor a declarat că destinul unui cuplu nu stă într-un act, însă el își dorește să ajungă la un moment dat în fața altarului.

„Bineînțeles că destinul unui cuplu nu stă într-un act de căsătorie, dar în același timp îl înnobilează, ori aici sunt frumusețea și sensul lucrurilor. Oamenii aveau diferite ceremonii sau ritualuri de „căsătorie, încă din cele mai vechi timpuri, pentru a realiza oficial uniunea dintre cei doi. E o dovadă de identificare în fața lumii, până la urmă. Sigur că e opțiunea fiecăruia și putem fi cârcotași să spunem că „nimic nu garantează nimic, dar nu despre asta e vorba și, oricum, nu astfel de concepții sau principii au stat la baza unui curs sănătos al lucrurilor. Dacă ar fi așa, probabil pe aceeași logică n-am mai face nici copii, că nu ne garantează nimeni nimic despre ei și evoluția lor. Revin și închei prin a reitera că eu cred în căsătorie”, a spus Denis Hanganu.