Chris Martin, solistul trupei Coldplay, a susținut recent un concert în România. A fost pentru prima oară când celebra trupă a călcat pe tărâm românesc. Puțini, însă, cunt cei care știu cu cine se iubește în momentul de față artistul care a creat un val de controverse în țara noastră, după ce l-a adus pe Babasha pe scena Arenelor Romane.
Ei bine, de câțiva ani buni, Chris Martin se iubește cu o actriță celebră de la Hollywood. Este vorba despre nimeni alta decât… Dakota Johnson! Cei doi au trecut prin numeroase despărțiri și împăcări, iar recent au decis să mai acorde o șansă relației lor. Potrivit publicației People, solistul de la Coldplay și actrița în vârstă de 34 de ani au traversat momente dificile în ultimul timp.
Cei doi trăiesc o poveste de dragoste furtunoasă încă din anul 2017. În urmă cu câteva luni, Chris Martin și Dakota Johnosn au decis să pună punct relației lor, dar recent și-au dat seama că nu pot trăi unul fără celălalt așa că au au hotărât să mai facă o ultimă încercare pentru a-și salva relația: „Au avut suișurile și coborâșurile lor, dar acum sunt bine. Sunt mai puternici ca niciodată”, a dezvăluit o sursă apropiată acestora, cu precizarea că atât Dakota, cât și Chris Martin, au un program foarte încărcat.
Dakota Johnosn și Chris Martin și-au trăit povestea de dragoste cât mai departe de lumina reflectoarelor. Celebra actriță de la Hollywood mărturisea că și-a dorit acest lucru din cauza faptului că s-a născut într-o familie cu faimă, iar lipsa intimității a fost mereu o problemă. (CITEȘTE ȘI: IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE CU MEMBRII TRUPEI COLDPLAY ÎN „FORTĂREAȚA” DIN BUCUREȘTI. CHRIS MARTIN A SCHIMBAT AMABILITĂȚI CU O ROMÂNCĂ, SUB PRIVIRILE GĂRZILOR DE CORP)
„Poate că mă gândesc diferit la astfel de relații fiindcă am crescut în familia mea”, a declarat actriața, vorbind și despre relația cu frații săi. „Ne-am înțeles bine. Evident, au fost și momente în care nu ne-am înțeles bine, dar am experimentat asta, și nu îmi mai doresc așa ceva în viața mea. Îmi doresc ca niciun copil să nu experimenteze ceva asemănător. E mai bine să fii bun. Și e foarte frumos când toți se iubesc sincer și au grijă unul de celălalt”, mărturisea actrița.
Babasha a urcat pe scena de la Arena Națională pentru cel de-al doilea concert al trupei Coldplay, joi, 13 iunie, în România. Tânărul, originar din Bazău, a cântat aceeași manea pentru care a fost huiduit de public pe 12 iunie.
Înainte ca tânărul de 22 de ani să fie invitat din nou pe scenă, solistul trupei Coldplay a ținut să transmită un mesaj. Pe scenă au fost invitați și trei membri din public, pentru un moment în memoria victimelor incendiului de la Colectiv, din 2016. După discursul său, Chris Martin le-a cerut fanilor să huiduie din nou, mai tare decât în ziua precedentă transmițând un mesaj subtil.
”Aseară am susţinut primul nostru concert în România. Am fost şocat, trist şi m-am simțit cumva vinovat că am făcut ceva rău. Apoi m-am dus în pat şi am încercat să dorm şi mi-am dat seama că sunteţi publicul nostru, că vă iubim necondiţionat, nu puteţi schimba asta. Călătorim în toată lumea, poate nu înţelegem prin ce treceţi voi, cultura voastră, dar ştiu că iubim lumea la fel, asta însemnând că şi pe români. Pentru noi ieri a fost foarte frumos, noi vă iubim oricum. Aş dori să schimbăm ceva, ieri aţi huiduit, aşa că azi aş dori cinci secunde să huiduiţi mai tare ca ieri. Este cea mai tare huiduială auzită. Sunteţi cel mai tare public din lume. Aş vrea să invit trei oameni pe scenă. Nu contează de unde sunteţi”, a spus Martin.