Cu cine s-a iubit Prima Doamnă a României. Lista nu e deloc scurtă
Elenei Ceaușescu și-a trăit viața! Prima Doamnă a României s-a iubit cu mai mulți bărbați și se pare că marea dragoste a ei nu a fost Nicolae Ceaușescu.
S-a dat în vileag lista de amanți ai Elenei Ceaușescu. Se pare că marea iubire a ei nu a fost Nicolae Ceaușescu, ci Tudor Zamfir, tatăl celebrului naist Gheorghe Zamfir. Acesta a fost primul său iubit pe care l-a cunoscut în satul natal, la Petreşti. Relaţia dintre cei doi a fost una de scurtă durată pentru că bărbatul a plecat la Bucureşti, unde s-a angajat chelner. Elena a venit după el, dar Tudor Zamfir nu și-a dorit să continue relația cu ea.
Apoi l-a cunoscut pe fratele lui Nicolae Ceaușescu. Relația ei cu Marin Ceaușescu s-a terminat însă rapid în momentul în care el a plecat în armată.
”Tanti Lenuţa avea o slăbiciune deosebită pentru Marin, pe care-l cunoscuse înaintea lui Nicolae şi cu care chiar flirtase o scurtă perioadă… Aşa ziceau gurile rele din familie şi îi mai reproşa şi mama la necaz lui tata, dar aşa, mai mult în glumă, luându-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, că salvai, dracu’ , ţara de la urgie?!»”, spunea fiica lui Marin Ceaușescu conform click.ro.
Elena Ceaușescu și doctorul Abraham Schechter, cea mai lungă aventură
În anul 1939, în perioada în care Nicolae Ceaușescu era în închisoare, Elena şi-a făcut de cap cu un soldat neamţ. La scurt timp și-ar fi îndreptat atenția spre doctorul Abraham Schechter. Cu el a avut se pare cea mai lungă și intensă aventură. Bărbatul a fost timp de 17 ani medicul personal al familiei Ceauşescu.
„Odată, în Primăverii, mi-a spus colegul meu care era de serviciu la vilă, cei trei au intrat cu maşina în curtea reşedinţei cuplului Ceauşescu. Nicolae a coborât şi a început să urce scările pentru a intra în casă. În urma să venea Elena, urmată de doctorul Schechter, ultimul fiind colegul meu. În timp ce urcau pe scări, cel care mi-a povestit scena a văzut cum doctorul a mângâiat-o uşor pe fund pe Tovarăşa”, a povestit fostul colonel Dumitru Burlan.
Elena Ceaușescu s-ar mai fi iubit și cu unchiul lui Ion Iliescu, dar și cu un fizician. Ioan Ursu era mâna dreaptă a Elenei Ceauşescu în domeniul cercetărilor ştiinţifice „savante”, ea fiind numită de altfel și Doctor horroris causa. O iubire interzisă ar fi trăit Elena şi alături de generalul Victor Atanasie Stănculescu. Acesta era unul dintre oamenii de încredere ai lui Nicolae Ceauşescu şi preferatul Elenei. Stănculescu a negat, însă, orice legătură amoroasă cu soţia dictatorului.