Cu cine a fost fotografiat Salman Khan in India, in timp ce Iulia Vantur era in Romania, la “Cerbul de Aur”
Timp de aproape două săptămâni, Iulia Vântur s-a aflat în România, unde a prezentat celebrul festival “Cerbul de Aur”. În tot acest timp, Salman Khan a fost într-o vacanță superbă în Malta împreună cu mama lui. Recent, el a fost fotografiat în compania a două persoane importante din viața lui, iar fanii au înroșit butonul de like când au văzut imaginea.
Citește și: Iulia Vântur a uitat limba română, după 6 ani petrecuți în India. Ce gafe a făcut la “Cerbul de Aur”
În cea mai recentă poză urcată de actorul de la Bollywood pe rețelele de socializare, acesta apare alături de doi dintre nepoții lui, pe care îi iubește nespus de mult. Fanii i-au lăsat mii de comentarii la imaginea de album. “O poză frumoasă???”, “Te iubesc, Salman”, “Foarte drăguți toți” sunt trei dintre comentariile lăsate de internauți.
Salman Khan s-a întors recent în India, după ce a fost într-o vacanță de excepție împreună cu mama sa. În vârstă de 53 de ani, starul a făcut publice două poze cu aceasta.
“Este o binecuvântare să petreci timp cu mama ta. #MaltaDiaries #Bharat” este mesajul scris în dreptul unei fotografii, făcută cu cea care i-a dat viață și cu care a fost recent într-o vacanță.
La o altă poză de album în care apare cu mama lui, Salman Khan a lăsat o declarație de dragoste pentru aceasta: “With the love of my life (n.r.: cu iubirea vieții mele)”.
Salman Khan se iubește cu Iulia Vântur de mai bine de cinci ani
Starul de la Bollywood, pe numele din buletin Abdul Rashid Salim Salman Khan, a venit pe lume pe 27 decembrie 1965 în Indore, India. El este actor, producător şi cântăreţ. Celebrul star de la Bollywood are patru fraţi, care sunt şi ei prezenţi în lumea filmului: Arbaaz Khan, Arpita Khan, Sohail Khan, Alvira Khan Agnihotri.
Povestea de iubire pe care Iulia Vântur o are cu actorul indian a făcut-o să se concentreze mai mult pe cariera muzicală, iar în India, românca a făcut furori cu vocea sa. Pe lângă muzică, vedeta, care s-a mutat din România în 2012, se ocupă și de cinematografie. Ori de câte ori are timp, ea revine în România, unde sunt părinții și prietenii ei. Iulia Vântur s-a născut pe 24 iulie 1980 în Iaşi. Ea a fost prezentatoare de televiziune, actriță și model.