20 de ani de la răpirea jurnaliștilor români în Irak. „PUTREZEAM într-o groapă”
DECLARAȚII EXCLUSIVE
Acasă » Vedete » Cu ce se ocupă iubitul Deei Maxer. Din ce câștigă, de fapt, bani actualul partener al vedetei

Cu ce se ocupă iubitul Deei Maxer. Din ce câștigă, de fapt, bani actualul partener al vedetei

De: Hermina Hagianu 08/05/2023 | 19:05
Cu ce se ocupă iubitul Deei Maxer. Din ce câștigă, de fapt, bani actualul partener al vedetei

Deea Maxer iubește din nou după divorțul de tatăl copiilor săi. Artista și-a asumat relația cu Robert, un bărbat mai tânăr decât ea. Deși sunt de puțin timp împreună, lucrurile se pare că merg foarte bine între cei doi și asta pentru că dansatoarea l-a prezentat deja familiei și prietenilor. Dar iată cine este și cu ce se ocupă cel care îi aduce acum zâmbetul pe buze vedetei.

Dinu Maxer este istorie! După ce artistul a încercat să își refacă viața alături de o altă domnișoară, a venit și rândul Deei să lase trecutul în spate. În prezent, vedeta radiază de fericire în brațele actualului său partener cu care s-a afișat deja pe rețelele de socializare, dar și în cercul său de prieteni. Mai mult, fiica artistei l-ar fi cunoscut pe bărbat, iar apropiații vedetei spun că cei doi se înțeleg foarte bine.

Iubitul Deei și fiica acesteia (sursă foto: instagram)

Cu ce se ocupă actualul partener al Deei

Carmen Harra a vorbit recent despre povestea de dragoste pe care fosta soție a lui Dinu o trăiește în prezent cu Robert. Despre el, clarvăzătoarea a spus că este un bărbat potent financiar, puternic, iar acest lucru a atras-o cel mai mult pe artistă. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI)

„I-am văzut de curând în America și când m-am uitat la Deea, am avut sentimentul că ea este într-o altă relație, deși părea totul perfect, se țineau de mână. Mi-am dat seama și cu cine este, asta se întâmpla acum 1 an și jumătate în urmă. Nimeni nu știe cu cine este ea, dar eu mi-am dat seama imediat, dar nu vreau să fac asta publică, nu vreau să o trădez.

Este într-o relație în care ea se simte prinsă, bărbatul nu este român și este extraordinar de puternic, are foarte mulți bani, chestia asta a atras-o pe ea foarte mult. Acest bărbat i-a deschis un nou drum.”, a declarat Carmen Harra.

Cât despre job-ul său, se pare că Robert este specialist în vânzări și achiziții auto, dar este pasionat și de motociclete.

Cum își răsfață Deea iubitul

Deea este foarte activă în mediul online, acolo unde obișnuiește să îi țină pe prietenii săi virtuali la curent cu tot ceea ce face. Pe rețelele de socializare este mereu cu zâmbetul pe buze, semn că actualul său partener a făcut-o să uite de perioada dificilă prin care a trecut. Mai mult, recent, fosta soție a lui Dinu Maxer le-a dezvăluit celor care o urmăresc cum îl răsfață pe Robert.

NU RATA: DINU MAXER NU VREA SĂ MAI AUDĂ DE FOSTA PARTENERĂ DUPĂ DIVORȚ! CE A PUTUT SĂ SPUNĂ DESPRE DEEA

În urmă cu câteva zile, artista a făcut mai multe cumpărături pentru casă și i-a pregătit partenerului său o cină delicioasă.

Bruneta nu s-a rezumat doar la un fel de mâncare, ci a făcut și desert! Deea Maxer a gătit o tocăniță de pui cu sos alb și pătrunjel, un piure delicios de cartofi, o salată verde cu roșii cherry de diferite culori și o prăjitură din pișcoturi cu ciocolată, ornată cu căpșuni, zmeură și afine.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și citeste mai mult
Parteneri
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile...
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în...
Testul pe care doar cei cu minți agere îl pot rezolva. Tu crezi că o să găsești fluturele în 5 secunde?
Testul pe care doar cei cu minți agere îl pot rezolva. Tu crezi că o...
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Momentul în care un zgârie nori din Bangkok se prăbușește după cutremurul de 7,7. Piscinele de pe hoteluri s-au revărsat în stradă
Momentul în care un zgârie nori din Bangkok se prăbușește după cutremurul de 7,7. Piscinele...
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat cardul victimei imediat după tâlhărie
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat...
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
„Mi-am găsit seiful”. Culiță Sterp, anunț neașteptat la trei ani de la jaf. Artistul a postat totul pe o rețea socială
„Mi-am găsit seiful”. Culiță Sterp, anunț neașteptat la trei ani de la jaf. Artistul a...
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin...
David Pușcaș, extrem de afectat în urma declarațiilor făcute de mama lui adoptivă, în cadrul emisiunilor TV. „A fost foarte multă durere să îmi văd mama vorbind așa.”
David Pușcaș, extrem de afectat în urma declarațiilor făcute de mama lui adoptivă, în cadrul...
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din partea Comisiei Europene
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din...
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000...
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al Andreei Tonciu? De necrezut, cum arată acum sportivul de 40 de ani și ce s-a mai aflat despre el
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al...
Orașul din România care se va dezvolta din ce în ce mai mult, o investiție de maximă importanță îl va plasa imediat în urma Bucureștiului. Se află într-o zonă spectaculoasă, are cazări bune și mâncare gustoasă
Orașul din România care se va dezvolta din ce în ce mai mult, o investiție...
Stațiunea de pe litoralul românesc care renaște din cenușă. Turiștii se vor bate pe rezervări: ”Va fi revelația anului 2025”
Stațiunea de pe litoralul românesc care renaște din cenușă. Turiștii se vor bate pe rezervări:...
Călin Georgescu spune adio României. A venit verdictul definitiv: Cu el s-a terminat
Călin Georgescu spune adio României. A venit verdictul definitiv: Cu el s-a terminat
Ora de vară 2025. Se rămâne permanent la ORA DE IARNĂ. De ce s-a renunţat la schimbare orei
Ora de vară 2025. Se rămâne permanent la ORA DE IARNĂ. De ce s-a renunţat...
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Taxă dublă pentru românii care stau la bloc. Se aplică de marti, 1 aprilie. Vor plăti obligatoriu 720 de lei
Taxă dublă pentru românii care stau la bloc. Se aplică de marti, 1 aprilie. Vor...
Tupeu de bugetar. E casieriță la primărie, dar nu poate lucra cu banii, că are scutire de la medic
Tupeu de bugetar. E casieriță la primărie, dar nu poate lucra cu banii, că are...
Cele 5 ZODII care vor avea un weekend de vis. Se aliniază toate planetele pentru nativii respectivi
Cele 5 ZODII care vor avea un weekend de vis. Se aliniază toate planetele pentru...
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește...
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai...
Sfârşit tragic:
Sfârşit tragic: "Amândoi erau arși”. Un bărbat şi-a ucis soţia, iar apoi și-a luat viața...
Zodiile înconjurate de noroc în această primăvară. Au succes uriaș pe toate planurile, Fecioarele și Balanțele sunt favoritele astrelor
Zodiile înconjurate de noroc în această primăvară. Au succes uriaș pe toate planurile, Fecioarele și...
Fructul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat vitamine, stimulează producția de colagen și i se mai spune și “aurul roșu al frumuseții”
Fructul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat vitamine, stimulează producția de colagen și...
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia de astăzi: „Ce preț a plătit pentru a fi…”
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia...
×