Cu ce se ocupa Gabriela Lucuțar, înainte să organizeze înmormântări de lux: ”Aveam niște prieteni motocicliști și…”
Puțini știu că Gabriela Lucuțar a fost șoferiță de dric! „Regina Întunericului” a povestit cum i-a venit ideea să organizeze înmormântări de lux. Iată cele mai recente declarații!
Gabriela Lucuțar, supranumită „Regina Întunericului”, și-a dorit să reușească în viață, iar la început nu i-a fost ușor. Nu este pentru nimeni un secret faptul că astăzi a devenit un nume cunoscut în domeniul serviciilor funerare de lux.
„Regina Întunericului” a cumpărat un dric cu 2.000 de euro, iar așa a început să lucreze în acest domeniu. A plecat de acasă din dorința de a nu se plafona și a stat fără loc de muncă timp de aproximativ 9 luni înainte de a fi dricar.
„Afacerea a fost clădită de mine, exclusiv, iar fostul meu soț m-a susținut, dar nu financiar. Eu am plecat de acasă în ideea de a reuși în viață, nu să mă plafonez. La un moment dat nu am mai vrut să fiu angajată și am zis stop, vreau să fac ceva cu viața mea, eu știu că pot mai mult, vreau să fac o afacere. Am stat 7-9 luni fără job și aveam niște prieteni motocicliști cu afaceri care mi-au dat ideea asta. În primii doi ani de afacere am stat în chirie undeva. Mi-am cumpărat un dric, care a costat 2000 de euro. Deci, la început am fost dricar, pentru că nu știam nimic despre afacere”, a declarat Regina Întunericului, la emisiunea „În Oglindă”.
Citește și: Regina Întunericului și-a schimbat numele. Ce scrie acum în buletinul Gabrielei Lucuțar
Gabriela Lucuțar pune accent pe detalii
Totul a început atunci când, lucrând ca șoferiță de dric, a fost șocată de felul în care procedau cei din domeniul serviciilor funerare. „Regina Întunericului” a fost hotărâtă să ducă la alt nivel acest domeniu, să ofere servicii care pun accent pe detalii.
„Acum fac înmormântări diferite. Sunt servicii făcute la cel mai mic detaliu, în care am pus cel mai mult suflet și pe care nu le face nimeni. Eu ce fac nu fac de fală, e o chestie de respect. Fiind șofer de dric, am fost șocată de ceea ce se întâmplă la un astfel de eveniment. Stăteam în ușa bisericii și vedeam ce fac cei de la servicii funerare. Erau îmbrăcați prost, unii în galben, alții în șlapi. Nu aveau grijă la etichetă. Dar, mai mult de atât, aveau lipsă de empatie. Atunci a fost un declic pentru mine, să organizez eu evenimente de genul acesta, ca să schimb niște lucruri”, a mai spus Regina Întunericului.
Astăzi, Gabriela Lucuțar este proprietara unei firme de pompe funebre de succes, care s-a impus prin organizarea unor ceremonii de înmormântare diferite. Afacerea ei a devenit renumită pentru serviciile de lux.
Citește și: Cum se ferește Gabriela Lucuțar de energiile negative de la înmormântări. Ce talismane are