Cu ce se ocupă acum Florin Grozea, fostul solist al trupei Hi-Q. În ce domeniu profesează, de fapt

Publicat: 13/09/2024 | 16:09

Florin Grozea, fostul solist al trupei Hi-Q, s-a îndepărtat complet de lumina reflectoarelor. După ce trupa celebră din care solistul făcea parte s-a destrămat în anul 2013, acesta a fost nevoit să se reprofileze. Iată ce face în prezent fostul solist al trupei care făcea furori în anii 2000!

După ce și-a separat drumul de colegii lui din formația Hi-Q ( Dana Nălbaru și Mihai Sturzu), Florin Grozea s-a reprofilat. Fostul solist a intrat în industria afacerilor și are o familie minunată alături de Ioana, femeia căreia i-a jurat credință în anul 2011 și care i-a oferit doi copii.

Ce face Florin Grozea în prezent

Florin Grozea a fost un elev eminent cu rezultate exemplare, care a terminat liceul cu nota 10 și a fost olimpic la informatică. Cu sumele câștigate în urma succesului trupei din care a făcut parte, a fondat una dintre primele case de producție din țara noastră, alături de Mihai Sturzu și Marius Moga, iar aici aveau să se lanseze nume mari precum, Smiley, O-Zone și alții.

La vârsta de 44 de ani, Florin Grozea a fondat o agenție de influencer marketing, atunci când conceptul de „influencer” nu era cunoscut și a fost primul artist din România care și-a lansat un blog. În urmă cu 4 ani, fostul solist a avut ideea de a selecta cei mai renumiți influenceri din Moldova și Bulgaria și a lansat MOCAPP, o platformă care susține promovarea produselor pentru clienții de publicitate.

Deși s-a îndepărtat de lumina reflectoarelor, Florin Grozea își clădește o carieră de succes în domeniul marketingului digital și al tehnologiei.

CITEȘE ȘI: Mihai Sturzu, amintiri despre perioada „Hi-Q”: „Povestea trupei noastre…”

Cu ce se ocupă fosta lui colegă

Dana Nălbaru a debutat pe scena muzicii românești în 1997, când a făcut parte din trupa Hi-Q, alături de Mihai Sturzu și Florin Grozea. Cei trei s-au bucurat de un succes imens și multe dintre piesele lor se mai aud și astăzi – „Gașca mea nu poate să stea liniștită”. În 2002, artista a ales să înceapă o carieră solo și să renunțe la trupă. Cântăreața a lansat câteva albume, cum ar fi: Zbor- 2004, Intră în joc- 2005, Parfum-2008, One Love- 2010.

De-a lungul timpului, aceasta a avut și colaborări cu alți artiști, printre care și Proconsul, cu piesa „Fără tine”. În 2010, Dana Nălbaru s-a întors la trupa Hi-Q și au lansat un nou album. După această experiență, soția lui Dragoș Bucur s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a ocupat de familie.

CITEȘTE MAI MULT AICI: Cu ce se ocupă acum Dana Nălbaru, soția lui Dragoș Bucur. Afacerea care-i umple conturile cu bani, după ce a renunțat la muzică