Cu ce se ocupă fiul Niculinei Stoican. Artista a cheltuit o sumă colosală
Niculina Stoican are o carieră de succes în lumea muzicii şi o familie minunată care o susţine necondiţionat. Cântăreaţa în vârstă de 51 de ani este căsătorită şi are un băiat de care este foarte mândră. În cadrul unui interviu recent, artista a vorbit despre fiul său şi a explicat cum i s-a schimbat viaţa de când Vlad a venit pe lume.
Invitată recent la Antena Stars, Niculina Stoican a făcut declarații mai puţin ştiute despre fiul său. Artista are numai cuvinte de laudă în ceea ce îl priveşte pe tânărul Vlad.
„Băiatul meu are 28 de ani. El își vede de drumul și de viața lui. Am reușit prin educația pe care i-am dat-o să dau societății și țării un om de nădejde, un om care își vede de viața lui, care nu este dependent de mine, care poate să facă bine în jur. Asta mi-am dorit foarte tare, ca el să aibă un echilibru, să fie frumos la minte și la trup. Vlad este amprenta noastră. pentru noi, din momentul în care s-a născut Vlad, multe schimbări au fost. Pentru noi a fost definiția vieții noastre. Totul s-a învârtit în jurul lui”, a spus Niculina Stoican, notează spynews.ro.
Cât a costat școala lui Vlad
Potrivit unor articole mai vechi apărute în presă, Niculina Stoican a dat nici mai mult, nici mai puțin de 150.000 de euro pentru a-l ține în facultate pe Vlad.
„Băiatul meu s-a întors în țară după terminarea studiilor și a început cu voluntariat și pas cu pas pe propriile lui puteri, acum este consilier de investiții în piața financiară. Se poate și în România. Vă doresc numai bine. O să vină şi momentul acela al vieţii mele când voi deschide o şcoală de tinere talente. Mi-ar plăcea să îmbătrânesc lângă tineri, să le împărtăşesc din experienţa mea şi să le fie de folos. În rest, toată familia e bine, fiul meu, Vlad ne dă şi el o mână de ajutor la afaceri, deşi are şi el job-ul lui”, a declarat Niculina Stoican.
Vlad a făcut ultima parte a liceului la „Dean Close School”, din orașul englez Cheltenham, apoi a studiat managementul afacerilor la „Webster University” din Viena.
Sursa foto: Arhiva Cancan