Fetița Zurli a început o nouă etapă profesională! Vero Căliman, cunoscută pentru rolul popularul din proiectul „Gașca Zurli”, inițiat de Mirela Retegan, a dezvăluit că își începe o nouă carieră. Prin intermediul rețelelor de socializare, și-a împărtășit confesiunile cu fanii săi, care i-au transmis întregul lor sprijin.
La doar 34 de ani, Vero Căliman a devenit o figură iconică sub numele de „Fetița Zurli” datorită celor 15 ani petrecuți alături de această trupă. Cu toate că ea a demisionat din Gașca Zurliu, la începutul lunii martie, Vero a dezvăluit cât de dificilă a fost această alegere pentru ea. Decizia ei a fost urmată imediat de încă doi membri ai trupei.
Fetița Zurli a pus bazele proiectului independent „Teatrul la Sat”, cu gândul de a aduce bucurie și inspirație în viețile copiilor. Ea este nevoită să facă naveta la țară, în Călărași, de două ori pe săptămână, dar cu dorința de a oferi tinerilor o altă perspectivă asupra lumii, încurajându-i să citească și să fie mai curioși.
„Vrem să le oferim copiilor de acolo o altă perspectivă asupra vieții. Vrem să-i inspirăm să citească mai mult și să devină mai curioși, să le facem locul de joacă din ce in ce mai mare. Şi uite aşa voi face naveta de două ori pe săptămână pentru a duce Teatrul la Sat. Așa cum știu eu mai bine, cu toată bucuria mea şi priceperea mea’, a transmis Vero Căliman, într-o postare făcută pe contul personal de Instagram.
La Jegălia, Vero Căliman nu a fost singură în călătoria sa, ci însoțită de Răzvan Marina, cunoscut de fanii Gașca Zurli sub numele de Truli. În declarațiile ei, actrița a subliniat că propria ei poveste va fi drept sursă de inspirație pentru copii, îndemnându-i să viseze mai departe.
„Pe lângă clubul de dansuri, fotbal și lupte libere, de trei ani cei mici au primit instrumente muzicale și participă la competiții cu fanfara. I-am ascultat și eu puțin azi și vă spun sincer că m-au emoționat profund. Iar acum prin Proiectul Teatrul la Sat’ ei vor avea șansa să învețe și să practice joaca de-a teatrul’, a mai scris Fetița Zurli, pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Vero Căliman a dezvăluit că premiera proiectului va avea loc pe 1 iunie, de Ziua Copilului și că, dacă totul decurge conform planului ei, intenționează să aducă trupa și la București pentru o reprezentație specială.
Vero Căliman și-a anunțat demisia din Gașca Zurli, după o colaborare de 15 ani, fără să ofere prea multe detalii despre motivul plecării sale. Cu toate acestea, a lăsat să se înțeleagă că dorește să se dedice altor proiecte personale.
„De peste 15 ani, fetița din mine s-a antrenat și a făcut gimnastica artistică, până când a ajuns la Olimpiadă. Acum este timpul să se retragă, pentru că femeia Veronica merită și ea o șansă. Vă rog să mă credeți că am sufletul în piuneze și că nu mi-a fost deloc ușor să fac această alegere. Întâlnirile cu voi și iubirea din ochii copiilor mi-au dat putere și energie să continui chiar și atunci când simțeam că nu mai pot.
Părinților vreau să le mulțumesc pentru încredere, pentru că și-au lăsat copiii să se joace cu mine și cu colegii mei. Relația mea cu cei mici este nemuritoare, mi se par sincer cele mai minunate creaturi de pe pământ, și voi continua să păstrez și să hrănesc această relație specială prin toate proiectele în care mă voi implica în viitor. Vă țin la curent! Viitorul sună Vero’, a transmis Vero Căliman, pe Instagram.
Citește și: CE SALARIU PRIMEA LUNAR UN ANGAJAT DIN GAȘCA ZURLI DE LA MIRELA RETEGAN? “ÎN FIȘA POSTULUI ERAM PAZNIC”