Cu ce probleme s-ar putea confrunta persoanele care dorm 5 ore pe noapte. Cercetătorii au descoperit răspunsul
Cercetătorii au descoperit care sunt riscurile la care se expun persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 70 de ani în momentul în care aleg să doarmă aproximativ 5 ore pe noapte. Iată cu ce afecțiuni ați putea să vă confruntați în cazul în care nu vă odihniți suficient.
Somnul este esențial pentru oameni, deoarece reprezintă momentul în care tot corpul ajunge să se relaxeze și să se odihnească. Un studiu realizat de-a lungul a 25 de ani a demonstrat faptul că bătrânii care au tendința de a dormi din ce în ce mai puțin, ar putea dezvolta o mulțime de afecțiuni cronice.
VEZI ȘI: CÂTE ORE TREBUIE SĂ DORMIM PE NOAPTE ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ.
Ce probleme pot avea cei care dorm 5 ore pe noapte
Cercetătorii au dorit să știe dacă un somn de 5 ore pe noapte ar putea să afecteze persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 70 de ani. Astfel, au monitorizat peste 7.000 de femei și bărbați pentru a descoperi diferențele care apar. În urma studiului care se întinde pe o durată de 25 de ani s-a descoperit faptul că cei care au dormit 5 ore sau chiar mai puțin au șanse mult mai mari de a suferi de boli precum cancer, diabet sau boli de inimă.
„Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, obiceiurile lor de somn şi structura somnului se modifică. Cu toate acestea, este recomandat să doarmă timp de şapte până la opt ore pe noapte – deoarece duratele de somn peste sau sub aceasta au fost asociate anterior cu boli cronice”, a declarat Séverine Sabia, autoare principală a studiului.
CITEȘTE ȘI: DE CE NU ESTE BINE SĂ NU DORMI CU TELEFONUL LANGĂ TINE. POATE FI UN REAL PERICOL
Desigur, mediul în care aleg oamenii să doarmă poate influența foarte mult calitatea somnului și modul în care organismul uman ajunge să reacționeze la stimulii externi. Astfel Séverine Sabia, cercetătoare şi epidemiolog la Institutul de Epidemiologie şi Sănătate de la University College London, a explicat faptul că este nevoie de un loc liniștit, întunecat, cu o temperatură cât de cât confortabilă pentru a avea parte de un somn odihnitor.