Cu ce probleme de sănătate se confruntă Gabriela Cristea: „Este a treia oară când fac! Este îngrijorător”
Gabriela Cristea se confruntă cu probleme serioase de sănătate. Vedeta a ajuns pe mâna medicilor în acest weekend. Iată ce declarații a făcut soția lui Tavi Clonda.
Gabriela Cristea traversează o perioadă mai dificilă. Gazda emisiunii „Mireasa, capriciile iubirii”, se confruntă cu câteva probleme de sănătate ce i-au pus în dificultate activitățile profesionale și cele de familie. Soția lui Tavi Clonda și-a îngrijorat fanii, după ultimele declarații făcute în spațiul online.
Ce a declarat Gabriela Cristea
Gabriela a declarat că este a treia oară când face colică renală, în ultimele 4 luni și că este îngrijorător ceea ce se întâmplă.
„Da, am fost bolnavă și tare tristă din cauza asta. Este a treia oară când fac colică renală în ultimele 4 luni, deci este îngrijorător”, a declarat Gabriela Cristea pe rețelele de socializare.
Tot ea a completat că va merge să-și facă niște investigații mai amănunțite, pentru că spune că va deveni imună, în curând, la tratamentul pe care îl administrează în prezent.
„Acum sunt bine, pe tratament încă, dar nu mai pot continua așa la nesfârșit, pentru în curând am să devin imună și la antibiotic. După seria de tratament în curs am nevoie de o pauză să se curețe organismul și am să merg la investigații suplimentare”, a mai adăugat aceasta.
(CITEȘTE ȘI: Gabriela Cristea, pusă la zid de fani după ce a spus că vrea parcări pentru familiile cu copii: ”Puturoasă!”)
Și fiica ei, Victoria, a ajuns pe mâna medicilor
Problemele se țin lanț pentru Gabriela Cristea. Recent, fiica cea mare a prezentatoarei a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat stări de rău.
„Am fost cu Victoria (n.r. la spital), care a avut niște episoade de vomă. A făcut o indigestie și mă speriasem foarte tare. Ideea este că Victoria a mers și a fost super curajoasă, a trebuit să facă chiar un antivomitiv intravenos”, declara aceasta, în urmă cu puțin timp.