Oana Roman și-a anunțat urmăritorii de pe Instagram că nu se simte deloc bine în această perioadă, acuzând dureri mari din cauza unei otite. Fiica lui Petre Roman a menționat că îi este atât de rău, încât va trebui să lipsească și din mediul online.
Oana Roman a scris un mesaj pe InstaStory prin care a precizat că lipsește motivate din online pentru o perioadă nedeterminată.
”Lipsesc azi motivat. Am făcut otită și am dureri groaznice. Revin cum mă simt mai bine. Vă pup”, a fost mesajul influenceriței.
Oana Roman și Marius Elisei au trecut prin multe încercări în cei 9 ani de relaţie. Povestea lor de dragoste nu a fost întotdeauna roz, însă au demonstrat de cele mai multe ori că iubirea poate învinge orice obstacol. Deşi au divorţat oficial, aceştia şi-au mai acordat o şansă. Recent însă, iubitul vedetei a publicat pe reţelele de socializare un mesaj neaşteptat.
„Cine nu mă vrea… nu mă vrea… asta e… nu oblig”, au fost cuvintele bărbatului.
“Am avut multe furtuni în relația noastră. A fost cu valuri înalte și căderi spectaculoase, dar și cu suișuri fulminante. A fost cu râs și cu plâns, cu fericire și tristețe, dar, per total, a fost mai bine decât rău. Am știut împreună să trecem peste toate și sa rămânem împreună la propriu și la bine și la greu. Nu e ușor în fiecare zi dar familia noastră e unită și trăim adevărat și frumos. Să închinăm pentru asta!”, a scris Oana Roman.