Cu ce înlocuim carnea? Alternative sănătoase pentru porţia necesară de proteine
Este adevărat, proteinele joacă un rol extrem de important în organismul nostru. Ele sunt prezent în muşchi, piele şi organe şi avem nevoie de acestea în regimul alimentar zilnic. Din cauza anumitor boli, din motive ecologice sau, pur şi simplu, pentru că le e milă de animale, tot mai mulţi oameni preferă să renunţe la carne. Dar cu ce înlocuim carnea? Medicii nutriţionişti ne propun mai multe alternative, foarte sănătoase şi foarte bogate în proteine.
Cu ce înlocuim carnea? Lista alimentelor sănătoase care pot substitui produsele animale
Printre alimentele cele mai populare cu care putem înlocui carnea se numără soia. Proteinele din soia aduc o contribuţie valoroasă unei diete vegetariene. Totodată, acest aliment conţine aminoacizi esenţiali, vitamine şi minerale. Consumul de soia scade nivelul colesterolului şi riscul apariţiei bolilor caridace şi a cancerului.
De asemenea, spirulina este un substitut foarte sănătos pentru carne. Algele marine conţin 30-40% mai multe proteine decât carnea de vită, potrivit lataifas.ro. Grâul integral reprezintă şi el un substitut important pentru produsele din carne. El are un conţinut glicemic foarte mic, conţine multe fibre, proteine, potasiu şi fier. Preferatele celor care vor să se lase de carne sunt ciupercile, care pot înlocui cu succes fripturile de vită şi alte cărnuri pregătite la grătar. Ele pot fi condimentate şi gătite precum carnea. Sunt bogate în proteine, dar au un conţinut scăzut de colesterol.
Şi nucile pot înlocui aportul de proteine luat din carne. Sunt bogate în proteine şi aminoacizi şi, mai ales, foarte delicioase şi sănătoase. Pot fi mâncate ca atare, sau adăugate în salate.