Cu câți lei se vinde o porție de hamsii cu mămăliguță, acum, în stațiunea Mamaia

Publicat: 20/06/2023 | 11:48

Sezonul estival a început de ceva vreme, iar turiștii sunt așteptați în număr cât mai mare pe litoralul românesc. Hotelierii și patronii de restaurante s-au pregătit așa cum au știut mai bine, iar acum își așteaptă cu brațele deschise oaspeții. Tot mai puțini români le trec pragul, căci majoritatea preferă destinațiile precum Bulgaria, Grecia sau Turcia. Lista motivelor este lungă, însă cel mai important ar fi costul vacanței și experiența trăită. 

Prețurile din stațiunile de pe litoralul românesc sunt tot mai piperate, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care românii renunță la un sejur la noi în țară și aleg o vacanță în Bulgaria, Grecia sau Turcia. Hotelierii români și patronii de restaurante din Constanța s-au pregătit intens pentru primirea oaspeților, însă aceștia nu prea se înghesuie să le mai calce pragul. Bineînțeles că, sunt și români care aleg stațiunile românești, fiind mult mai aproape de casă. Așa că, se pregătesc cum trebuie pentru câteva zile de vis pe plajele de la Marea Neagră.

CITEȘTE ȘI: CÂȚI LEI CÂȘTIGĂ UN BUCĂTAR ÎN MAMAIA, ACUM, ÎN 2023: „CAZAREA NU ESTE INCLUSĂ!”

Cât a ajuns să coste o porție de hamsii, în Mamaia

Și pentru că nu-i sejur pe litoral fără hamsii, românii trebuie să știe că prețurile au crescut față de anii trecuți. O porție de hamsii (de 200 de grame) cu mămăliguță a ajuns să coste 46,5 lei la un restaurant din zona centrală a stațiunii Mamaia. Suma nu este pentru orice buzunar ținând cont că pe lângă mâncare se adaugă ușor și o băutură sau chiar mai multe. Prețul unei farfurii pline cu hamsie de Marea Neagră, așa cum le este și denumirea, costă 55 de lei. Dacă vorbim de sturion în mămăliguță, ei bine, o porție costă aproape 90 de lei. Steak de ton roșu cu sos de creveți costă nu mai puțin de 100 de lei.

CITEȘTE ȘI: CÂT A AJUNS SĂ COSTE O BERE LA DRAFT PE LITORALUL ROMÂNESC. CE PREȚ PLĂTESC TURIȘTII PENTRU CEL MAI IEFTIN ȘEZLONG, ÎN MAMAIA ȘI EFORIE NORD

Așa că, înainte de o vacanță în Mamaia, turiștii trebuie să-și pregătească bine portofelul, pentru că vor pleca de la mare cu buzunarele goale. Dacă vor să aibă parte de o experiență de neuitat, oaspeții trebuie să se aștepte la costuri ridicate pentru produsele scoase la vânzare de restaurantele de la malul mării. Dacă nu se vor abține de la nimic, cu siguranță, toți pot avea parte de un sejur de poveste în orice stațiune de la noi.