Cu cât se vor majora pensiile românilor. Ce se va întâmpla începând cu 1 ianuarie

Publicat: 30/08/2022 | 13:44

Pensiile vor fi mărite începând cu 1 ianuarie 2023. Însă, acestea nu vor fi majorate cu mai mult de 12% anul viitor, potrivit unor surse din PSD, citate de antena3.ro.

Majorarea va fi mai mare de 8%, dar nu mai mult de 12%, potrivit aceleiași surse. Măsura va fi cuprinsa în pachetul pe care PSD urmează să îl prezinte după o serie de ședințe. Acest lucru se întâmplă după ce, recent, Marcel Ciolacu preciza: „Vor fi mărite pensiile, vor fi indexate cu rata inflației. Legea există, se vor mări cu indicele de inflație”.

Tot în acest pachet este prevazuta și creșterea salariului minim pe economie de la 2550 de lei la 3000 de lei. Asta înseamnă, în valoare netă, o creștere de 139 de lei.

Astăzi sunt programate mai multe ședințe ale PSD cu deputații, senatorii si conducerea partidului, pentru a discuta toate aceste măsuri.

Ce spunea ministrul Muncii despre creșterea pensiilor 

Ministrul Muncii a vorbit, recent, despre creșterea pensiilor, dar și despre noul pachet de măsuri sociale și economice pregătit de Partidul Social Democrat. Legea 127/2019 arată că punctul de pensie al românilor ar fi trebuit să fie majorat cu 40 de procente.

Chiar dacă actul normativ a fost atacat la CCR deoarece textul legii nu ar fi prevăzut surse clare de finanțare, instituția a decis că legea este constituțională. De asemenea, Marius Budăi a declarat că acest procent se va vedea la pensia minimă, subliniind că mai este nevoie să se lucreze la punctul de pensie.

”Am spus… da, la pensia minimă s-a întâmplat acest lucru. Mai avem de lucrat la valoarea punctului de pensie. Amintesc că la 1 ianuarie am majorat punctul de pensie cu 10% și pensia minimă cu 25%. Am spus atunci când am format coaliția, când am acceptat să intrăm la guvernare într-un moment nu foarte ușor pentru România, că ne luăm 120 de zile să anunțăm un calendar de implementat”, spune ministrul Muncii.

VEZI ȘI: MINISTRUL MUNCII A FĂCUT ANUNŢUL. CE SE VA ÎNTÂMPLA CU TOATE PENSIILE DIN ROMÂNIA

Pensiile ar putea crește cu 40 la sută

Ministrul Marius Budăi a mai spus că în scurt timp va fi anunțat un nou pachet de măsuri sociale și economice.

Oficialul român a mai fost întrebat dacă se va ajunge la procentul de 40%, iar acesta a răspuns să mai întâi ar trebui să fie luată decizia în coaliție, iar apoi aceasta va fi comunicată. Ministrul Muncii mai spune că PSD a încercat să vină cu măsuri, dar nu le va folosi pe acestea pentru a se scuza sau pentru a se lăuda.