Cu cât cresc, de fapt, pensiile de la 1 ianuarie 2023. Anunţul oficial a fost făcut! Suma nu este deloc de neglijat

Publicat: 10/10/2022 | 10:29
Salariul românilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis duminică seară, 9 octombrie, cu cât vor crește, de fapt, pensiile românilor. Mai mult, oficialul a spus că în viitor vor fi luate și alte măsuri în favoarea cetățenilor.

Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a anunțat că partidul PSD, cel din care face parte, are în plan să mărească pensiile românilor, de la 1 ianuarie 2023, cu cel puțin 10%.

”Noi, PSD, când am anunțat planul nostru de măsuri, am spus că cel puțin 10%. În urma unor analize extrem de serioase, s-a decis că va fi de cel puțin 10 la sută de la 1 ianuarie”, a spus Marius Budăi, întrebat despre procentul de majorare a pensiilor, în cadrul unei emisiuni TV.

Veștile bune nu se opresc aici! Potrivit spuselor oficialilor de la minister, cu același procent va crește și pensia socială minimă, care acum este de 1.000 de lei.

CITEȘTE ȘI: MUNCITORII DIN NEPAL SAU INDIA VIN ÎN ROMÂNIA PENTRU SALARIILE CARE LI SE OFERĂ. „BANII AICI SUNT DE DOUĂ ORI MAI MULȚI DECÂT ACASĂ”

Noi măsuri bugetare pentru anul 2023

Demnitarul a promis că în funcție de bugetul pe 2023 sunt posibile și alte măsuri pentru sprijinul românilor, fără să detalieze: ”Lucrăm la bugetul pe anul 2023 și vom discuta în coaliție măsurile, dar PSD vrea ca pe viitor, în funcție de evoluția situației economice și sociale, să avem și alte măsuri”.

Marius Budăi a făcut aceste precizări, după ce premierul și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat pe 3 octombrie că Partidul Național Liberal a decis că procentul maxim cu care vor fi majorate pensiile este de 11%.

Potrivit legii, inflația de referință ce trebuie luată în calcul pentru majorarea pensiilor la 1 ianuarie 2023 trebuie să fie cea din 2021, adică 5,1%, deși în prezent este de 15,32%. Totuși, ministrul Marius Budăi a declarat că Guvernul va ”face mai mult decât spune legea”. Liberalii l-au acuzat apoi, într-o ședință privată, că ia decizii fără să se consulte, în prealabil, în coaliție și i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să îl demită.

În total, în țara noastră sunt 4.794.670 de pensionari, iar pensia medie lunară este de 1.733 de lei, potrivit datelor oficiale oferite de Casa Naţională de Pensii Publice pentru luna iulie 2022.

VEZI ȘI: AM AFLAT SALARIUL! CÂȚI EURO CÂȘTIGĂ LUNAR UN ROMÂN CARE LUCREAZĂ CA ELECTRICIAN CALIFICAT ÎN ITALIA