Cu baioneta prin Europa
JALNIC. Eforturile energicului Didi au fost de prisos. Liderul CFR Cluj a fost eliminat din Cupele Europene de catre niste ciprioti necunoscuti Desculti. Finantatorii de la noi s-au incaierat pentru ca miza e ametitoare. Echipele lor vor titlul si, implicit, grupele UCL, dar nu joaca nimic Cristian Blanuta Frumos peisajul european, cu echipele noastre zdrobind Feyenoord, Hamburg, Hertha. Foarte frumos. Lacrimi de bucurie au curs pe obrajii intregii noastre federatii, pe obrajii intregii noastre ligi, asa profesionista cum e ea. Avem echipe, avem valoare si… nimeni nu ne poate opri. Actiunea de comando se petrecea in urma cu doi ani. Am plecat, acum, la culesul recoltei, cu sase echipe, gratie acelor lovituri de maestru. Si ce daca? De plecat, oricum plecam. Finisul? Pai… Ai nostri par sa atace Europa cu baioneta, intr-un razboi cu tunuri si mitraliere. Otelul Galati si Gloria Bistrita au ratat. CFR Cluj? Patetica. Eliminata de anonima Anorthosis Famagusta. Dinamo doar viseaza, dar e gata. Steaua e-n Liga Campionilor. Cu numele. A pierdut cu Slavia si o asteapta meciuri cu Arsenal si cu Sevilla. Rapidul inca nu a dezonorat. 0-0 la Nurnberg.
Miza mare intr-un campionat mediocru
Deceptie. „Cel mai tare campionat de la Revolutie”. Asta este refrenul. Castigatoarea merge direct in grupele Ligii Campionilor, echipa de pe locul al doilea intra in tur preliminar. Miza grea. Miza tentanta. Milioane de euro in joc! Doar ca jocul, la propriu, curge lent. Dureros de lent. Este, de fapt, suferinta. Mare. Si totusi, cineva ne va reprezenta. Va urma o noua figuratie prin Europa la anul?