Cu Adelina in inspectie pe santier! A fost sa vada cum decurg lucrarile la viitoarea ei casa
Adelina Pestritu este o persoana foarte ocupata, prinsa intre numeroasele evenimente la care participa, emisiunile la care este invitata si mai ales propria ei emisiune, „D-Paparazzi”, pe care o prezinta la Kanal D. Intr-una din zile, chiar dupa ce filmase la emisiune, Adelina si-a propus sa-si faca timp pentru a vedea cum avanseaza lucrarile la noua ei casa, pe care si-o construieste pe soseaua Alexandriei, la intrarea in localitatea Bragadiru. A urcat la bordul unei decapotabile argintii si s-a indreptat glont spre santier. Odata ajunsa la destinatie, bruneta s-a luminat brusc la fata, gandindu-se cum va arata noua ei casa. „Doamne, abia astept sa ma mut in casa mea! Va fi micuta, cu doar doua dormitoare si o mansarda, dar va fi exact pe gustul meu. In living, de exemplu, o sa fie un geam mare de sticla pe semirotund. Amprenta la sol este de 80 de metri patrati. Deocamdata nu s-au tras utilitatile, dar trebuie sa vina in curand cu apa si gazele”, ne-a spus, plina de entuziasm, vedeta. Si seful de santier este optimist:
„Domnisoara Adelina, saptamana viitoare turnam fundatia, iar daca vremea ne lasa in maximum o luna si jumatate casa va fi ridicata”. Cat priveste investitia, discretie totala: „Nu va spun cat m-a costat, e secret!”. Un metru patrat de teren in zona se vinde cam cu 80 de euro, de unde putem deduce ca investitia Adelinei nu este chiar una de neglijat.
Cum va arata casa
Adelina ne-a facut un tur imaginar al viitoare ei case: „La parter o sa fie un living imens, cu un perete de geam de sticla pe semirotund, o baie si o bucatarie. La etaj o sa am doua dormitoare si o baie, plus ca o sa mai construiesc si o mansarda locuibila. Nu am nevoie de mai mult. Va fi o casa pe care o voi face exact asa cum vreau”.