Cruzime fără margini într-o familie din Argeș! Un bărbat și-a sechestrat soția și copiii și i-a bătut timp de două săptămâni

De: Cancan
Publicat: 22/03/2018 | 20:19

Un bărbat din comuna argeşeană Moşoaia a fost audiat de Poliție, el fiind suspectat că timp de două săptămâni şi-a sechestrat şi bătut soţia şi cei patru copii, cu vârste între doi şi 14 ani, potrivit romaniatv.net. Poliția a sesizat și DGASPC Argeş în legătură cu acest caz.

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, este cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Poliţiştii au fost anunţaţi joi de soacra bărbatului că acesta de două săptămâni îi ţine sechestraţi în casă pe soţia şi pe cei patru copii ai lor, cu vârste între 2 şi 14 ani. Bunica celor mici a aflat joi despre ce se întâmplă, după ce fiica cea mare a bărbatului a reuşit să iasă din casă şi să o anunţe. După ce au aflat de acest caz, polițiștii i-au chemat la audieri atât pe bărbat, cât și pe soția acestuia. (CITEȘTE ȘI: Și-au abuzat cu cruzime bebelușul de 41 de zile. Ororile la care l-au supus părinții, în loc să îl ingrijească și iubească)