Un croșeu de dreapta l-a lovit pe Dan Alexa în pometele stâng! Croșeul a fost al Anamariei Prodan, supărată pe antrenorul Astrei Giurgiu, motivele doar el le știu, dincolo de speculații. La câteva minute după incident, Alexa pleca alături de Andrada, iubita lui. Urmele loviturii s-au văzut.
Cum arăta fața lui Dan Alexa când a părăsit stadionul din Giurgiu? Se poate observa pe fotografie că zona de sub ochiul stâng este ușor umflată și iritată, semn că Anamaria a nimerit bine ținta, atunci când s-a crizat.
Filmul incidentului
Anamaria Prodan, care printre alţii îl manageriază şi pe Alexa, s-a urcat la un moment dat în maşină şi părea gata să plece de la stadion. Dăduse declaraţii despre jucătorii pe care i-ar putea aduce la Astra, care este suma oferită de Gigi Becali pentru Florin Ştefan etc. Numai că la un moment dat a coborât din maşină şi a intrat în club. Acolo, în dreptul liftului, s-a întâlnit cu antrenorul Astrei, căruia i-a tras un pumn în faţă, potrivit digisport.ro.
După câteva zeci de minute pe care cei doi le-au petrecut în club, au ieşit în faţa presei, iar Alexa a surprins pe toată lumea cu declaraţia oferită pe cameră.
„Ce s-a întâmplat? Nimic. Am vorbit de jucători, avem probleme foarte mari de lot şi cam asta e. Haideţi să fim serioşi, am citit şi eu, de asta şi vreau să vorbesc acum. Ce naiba? Să fim serioşi Altceva? De fotbal, ceva?”, a spus Alexa.
„De ce băgați în seamă tot? Vă rog, lăsați-mă! Am vorbit de niște jucatori. Nu mă interesează ce apare în presa. Eu sunt mai nervoasă și vulcanică. La ce circ e în presă, iar sunt în prim plan. Sunt obișnuită să fiu nr 1 în presă și în sport și am simțit că îmi ia fața Halep.
M-am gândit să scrie presa numai de mine în ziua în care a câștigat ea Wimbledon-ul… glumesc… Am avut o discuție despre două transferuri mai nereușite. Atât. Nimic mai mult”, a declarat Anamaria Prodan.