Cronica Carcotasilor o uzina de umor! Au avut 800.000 de euro profit in 2009!

De: Cancan
Publicat: 19/11/2010 | 00:00

Cei 10 ani „de tot rasul” s-ar putea traduce astfel: peste 300 de emisiuni, peste 26.000 de dude, balbe si perle televizate descoperite, plus mai bine de 8.500 de aparitii „memorabile” ale unor persoane publice surprinse in ipostaze care mai de care mai jenante si mai comice.

Insa, odata cu incheierea contractului cu Prima TV, e posibil sa dispara emisiunea de pe micile ecrane. Privind inapoi, emisiunea pamflet s-a nascut, oficial, la televizor, in toamna lui 2000, sub titulatura de „Cronica Carcotasului”, pentru ca la momentul respectiv era spusa doar din perspectiva lui Serban Huidu.„Pe vremea aia, ironia era un tabu. La 10 ani de la Revolutie, pot spune ca am fost printre pionierii libertatii de exprimare”, tine sa precizeze Huidu. Casa de productie a „Cronicii” este compania lui Serban, Hodoronc-Tronc Production – o afacere care a generat, anul trecut, un rulaj de circa 1,6 milioane de euro si un profit net de aproximativ 800.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finante.