La finalul partidei pe care FC Botoșani a pierdut-o în Bănie cu Universitatea Craiova, scor 2-1, Marius Croitoru, antrenorul principal al moldovenilor a susținut că are oferte de a pleca de la Botoșani.
Cu toate acestea, tehnicianul a spus că nu va face acest lucru deoarce îi este dator vândut lui Valeriu Iftime care i-a oferit șansa la 38 de ani să fie antrenor principal la Liga 1.
„Contractul meu la Botoșani expiră pe 30 iunie, dar semnez și în alb salariul și perioada o pune Valeriu Iftime. Atunci când vă veni o oferta concretă, atunci sunt convins că mă vă lasă să plec. Nu am cum să negociez cu un om care m-a apreciat și mi-a dat la 38 de ani o echipa de Liga 1. Există discuții, dar eu și familia vrem să rămânem în Botoșani. Este pasul corect, eu am niste dubii, dar familia vrea să rămânem aici”, a declarat Marius Croitoru.
Referindu-se la evoluția elevilor săi în Bănie, tehnicianul moldovenilor a spus că echipa începe să se apropie de ritmul obișnuit de joc.
„Ușor, ușor începem să ne apropiem de ritmul nostru de joc, nu am ce să le reproșez băieților. Ne apropiem de ceea ce vreau eu, de ceea ce îmi doresc. Am întâlnit o echipă bună, dar puteam obține mai mult. Sunt greșeli care apar din cauza faptului că nu suntem ok din punct de vedere fizic. Obosim la cap”, a mai spus Croitoru.
În Bănie, FC Botoșani a suferit al doiela eșec de la reluarea fotbalului în România și cu 24 de puncte se află pe locul 6 al play-off-ului. Următorul meci al echipei lui Marius Croitoru în play-off va avea loc tot în deplasare, la Mediaș cu Gaz Metan, duelul urmând a se disputa vineri de la ora 20:00.