Croaţia redeschide litoralul pentru turişti! Care sunt regulile pe care oamenii trebuie să le respecte la malul mării

De: A. D.
Publicat: 06/05/2020 | 16:39

Epidemia de coronavirus a făcut ravagii la nivel global și a afectat majoritatea țărilor. S-au înregistrat numeroase victime, iar numărul celor contaminați este de peste 3,685,100. În acest context viața oamenilor s-a schimbat radical, iar tot ce părea înainte normal a dispărut.

Pentru a preveni răspândirea accelerată a virusului și contaminarea a și mai multor persoane majoritatea țărilor a impus anumite reguli stricte, iar  adunările de oameni au fost interzise. Dacă până acum aceste lucruri au fost relativ ușor de acceptat, acum începe să fie mai greu. Urmează sezonul cald iar oamenii se gândesc la mare și vacanțe. (CITEȘTE ȘI: PĂRINȚII VOR PUTEA BENEFICIA DE ZILE LIBERE PENTRU A-ȘI SUPRAVEGHEA COPIII PÂNĂ LA FINALIZAREA ANULUI ȘCOLAR)

În mai multe state a început relaxarea măsurilor, iar Croația este una dintre primele țări care anunță redeschiderea litoralului de la Marea Adriatică. Însă întoarcerea pe plajele însorite o să fie diferită. Directorul Institutului de Sănătate Publică de la Zagreb a anunțat redeschiderea litoralului, dar a și precizat ce reguli trebuie să respecte cetățenii care o să meargă la plajă.

„Cu siguranţă vom merge pe litoral. Abia aştept să merg la mare, dar nu va exista înghesuială pe plaje. Poliţia locală, operatorii plajelor, autorităţile municipale şi hotelurile vor trebui să se asigure că şezlongurile şi prosoapele nu vor fi unele peste altele, pentru că virusul e încă printre noi”, a declarat Krunoslav Capak la postul public de televiziune HRT, scrie Agerpres.

Dependentă puternic de încasările din turism, Croaţia promovează ideea unui protocol de sănătate la nivelul UE care să faciliteze călătoriile.  (VEZI ȘI: ARCHIE, FIUL PRINȚULUI HARRY ȘI AL LUI MEGHAN MARKLE, ÎMPLINEȘTE ASTĂZI UN AN! CE CADOU NEAȘTEPTAT I-AU FĂCUT PĂRINȚII LUI)

În prezent, Croația este una dintre țările care a înregistrat destul de puține cazuri de infectare cu noul virus.  Au fost confirmate 2,119 de persoane contaminate și 85 de decese.