Criza vaccinului antigripal: ”Medicii au estimat cu 30% mai mult decât s-a achiziționat”
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a precizat, în contextul crizei vaccinului antigripal, că se impune o încredere mai mare acordată estimărilor medicilor de familie privind necesarul de doze, întrucât estimările lor din acest an erau cu aproape 30% mai mari decât a achiziționat ministerul.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a precizat, miercuri, că sunt zeci de medici de familie care susțin că nu au primit doze suficiente pentru a imuniza persoanele aflate în clasa de risc și, pe viitor, actuala conducere va încerca să nu repete geșelile de achiziție făcute în trecut.
„Vedeți, această criză a vaccinului se repetă în fiecare an (…) vom încerca să nu mai repetăm aceleași greșeli care s-au făcut în achiziții, să vă dau un exemplu, medicii au făcut un estimat și Ministerul Sănătății a scăzut acest estimat foarte mult”, spune Costache.
Întrebat câte doze erau estimate de medicii de familie ca fiind necesare pentru imunizarea pacienților, ministrul a declarat că estimarea era cu aproximativ 30% mai mare comparativ cu cantitatea finală achiziționată de Ministerul Sănătății.
„A fost estimat cam cu 30% mai mult decât s-au achiziționat și cred că o comunicare mai bună cu medicii de familie va preveni astfel de crize în anii următori, să avem încredere în estimările făcute de colegii noștri și probabil nu vom mai avea astfel de crize”, informează Costache.
El a precizat faptul că această situație nu este una nouă și că același tip de greșeli au tot fost repetate de-a lungul ultimilor ani.
„În procesul de achizție au existat nenumărate întârzieri și aceste greșeli sunt aceleași greșeli care au fost repetate în fiecare an și le-am identificat. De asemenea, acest lucru se va ameliora prin debirocratizarea și noul mod de organizare pe care l-ați văzut în transparență, în care serviciile care se ocupă de acest aspect vor colabora mai bine, iar persoanele implicate se vor ocupa de alte aspecte ale politicii sanitare în România”, mai spune ministrul.
Ultimul lot de vaccin antigripal urmează să fie livrat în jurul datei de 15 decembrie.
„Nu putem soluționa în patru săptămâni ceea ce nu s-a soluționat anterior. Mai este un lot de vaccinuri care se va livra undeva în jurul datei de 15 decembrie și suntem în legătură cu DSP-urile pentru a eficientiza distribuția stocului existent”, conchide Costache.