Criză de ouă pe piaţa din Suceava! Nu o să-ţi vină să crezi cât a ajuns să coste un ou
Ouăle au ajuns un lux pe piaţa alimentară din Suceava! Acestea sunt de negăsit atât în marile magazine, cât şi în pieţe, iar preţurile au luat-o razna.
În Suceava, preţul minim la ouă a ajuns pleacă de la 70 de bani şi ajunge până la 1.5 lei bucata.
Duţu Haralampie, directorul Direcţiei Agricole Suceava, a explicat că în Suceava sunt înregistrate doar două ferme mici cu găini ouătoare, care înseamnă foarte puţin pe piaţă, potrivit monitorulsv.ro.
Criza ouălor durează de aproximativ o lună, perioadă în care lanţurile comerciale importante nu au avut zile întregi ouă la vânzare.