De când a devenit mamă, Theo Rose își ține fanii la curent cu toate noutățile din viața sa. Fiind activă pe rețelele sociale, artista a postat recent un clip în care are o discuție cu fiul său, Sasha, în care a abordat un subiect legat de iubire și relații.
Theo Rose traversează una dintre cele mai frumoasa etape din viața sa. În luna iunie a acestui an, artista a adus pe lume un băiețel, pe nume Sasha Ioan. Atât ea, cât și partenerul ei, Anghel Damian, se bucură de fiecare clipă petrecută în compania micuțului.
Recent, pe rețelele de socializare, jurata de la Vocea României a postat câteva filmulețe savuroase în care apare alături de fiul ei, dându-i câteva sfaturi în legătură cu viața lui sentimentală.
Cântăreața a postat un videoclip în care are o discuție „aprinsă” cu fiul ei. În spirit de glumă, Theo îi explică băiețelului că este prea devreme să-i facă probleme, în timp ce micuțul gângurește, în semn că o contrazice. Mai exact, se pare că deja se împrietenește cu fetițele de vârsta lui, motiv pentru care Theo Rose a ținut morțiș să-i vorbească despre dragoste și relații. Conversația a stârnit amuzamentul fanilor.
„E prea devreme, mamă, să-mi faci tu mie probleme cu fete, să mă trezesc cu părinții la poartă! Te rog eu frumos, nu te certa cu mine și ascultă-mă când îți spun. N-avem voie de acum cu fete, mamă, că-mi faci probleme. Sunt mici fetele! Lasă-le să plece de lângă căruțul tău, nu le mai ține legate de căruț! Cu fata aia blondă cu părul ondulat, cu aia să nu te mai prind! Ai înțeles? Că aia prea îi place de tine așa.
Băi, ascultă-mă, măi, că nu e așa cu dragostea asta, Sasha! Când are drăgan așa de tine, e periculos! Băi, băiatule! Eu nu-ți zic de două ori! Ai înțeles? Cu aia blondă cu părul ondulat, cârlionțată, să nu te mai prind! Doamne ferește! Mamă, ai 3 luni, mamă! Te-ai zăpăcit? Băi, băiatule, revino-ți un pic, că mă și enervez acum!”, i-a spus Theo Rose fiului ei, în filmulețele postate pe pagina sa de Instagram.