Cristinei Ciobănașu i-a fost teamă să i-l prezinte Ruxandrei Ion pe iubitul ei. Motivul este halucinant: ”Alex a simțit presiunea”
Cristina Ciobănașu este foarte fericită alături de iubitul ei, Alexandru Mureșan. Cei doi sunt împreună de mai bine de doi ani și nu se feresc să își arate dragostea și public. Totuși, actrița a mărturisit că a amânat foarte mult întâlnirea dintre partenerul ei de viață și Ruxandra Ion, mama adoptivă. Acum a dezvăluit și motivul care a făcut-o să ia această decizie.
În timp ce Vlad Gherman, bărbatul care i-a fost iubit timp de 9 ani, s-a căsătorit, Cristina Ciobănașu trăiește și ea o poveste de dragoste frumoasă alături de Alexandru Mureșan. Cei doi se înțeleg de minune, însă actrița a preferat să nu îl prezinte părinților ei adoptivi mult prea devreme.
De ce a amânat Cristina Ciobănașu întâlnirea dintre iubitul ei și Ruxandra Ion
În urmă cu mulți ani, Ruxandra Ion, producătorul celebrelor telenovele românești, a fost impresionată de povestea de viață a Cristinei Ciobănașu. Astfel, s-a oferit să o adopte și o să o aducă de la Botoșani la București pentru a-i oferi un viitor mai bun. A ajutat-o să facă primi pași în carieră, iar astăzi se bucură de un mare succes.
Ruxandra Ion și Cristina Ciobănașu au o relație specială. Actrița ține cont de părerea mamei sale adoptive, așa că a avut mari emoții atunci când a venit momentul să i-l prezinte pe iubitul ei. Tânăra a dezvăluit și motivul pentru care a amânat acest moment.
„Prima întâlnire dintre Alex și părinții adoptivi, ca să zic așa, ținând cont că ei au fost primii, a fost foarte drăguță pentru că am amânat-o cât de mult am putut! Nu că ar fi fost vreo problemă, ci pentru că atunci când părinții au niște așteptări este foarte greu să le îndeplinești, să te ridici la nivelul așteptărilor! Este foarte dificil! Atunci, Alex a simțit presiunea aceasta, că poate nu o să fie încântați de el!”, a mărturisit Cristina Ciobănașu pentru Ego.ro.
Totuși, întâlnirea dintre Alexandru Mureșan și părinții adoptivi ai Cristinei Ciobănașu a avut loc, într-un final, și a decurs foarte bine. Mai mult decât atât, Ruxandra Ion a fost încântată de iubitul actriței.
„Prima întâlnire a fost la o cafea acasă la ai mei. A decurs totul foarte bine! Țin minte că după întâlnirea respectivă am vorbit cu o prietenă care îi este apropiată și Ruxandrei. Mi-a povestit: «Ruxandra mi-a spus că i-a plăcut foarte mult de Alexandru! A zis că știe lucruri, e cult, citește, știe istorie, am cu cine să vorbesc!». Era foarte încântată! Pot să zic că a decurs foarte bine întâlnirea!”, a adăugat actrița.