Cristina Spătar a reușit să rămână însărcinată, după mai multe fertilizări in vitro și a trecut și printr-o perioadă de depresie. Artista a povestit cu sinceritate despre momentele tulburătoare prin care a trecut. A fost nevoită să facă nu mai puțin nouă fertilizări in vitro pentru a avea copii.
„Am făcut nouă fertilizări. Inclusiv doctorița mea mi-a spus că sunt foarte ambițioasă. Cine a trecut prin așa ceva, știe ce înseamnă. E foarte solicitant psihic. te deformează, dacă vrei. Unele se îngrașă, altele slăbesc, unele capătă celulită. Hormonii aceia mi-au făcut cadou o mare celulită, dar nu m-a interesat la momentul respectiv.
Nu mă mai văd cu un copilaș, am o vârstă. Mi-am dorit la un moment dat, dar nu mai e cazul. Eu îmi mai doream. În afară de Aida și de Albert, eu îmi mai doream doi, când eram măritată. Și bona mea îmi spunea: ‘Ai să vezi tu cât de greu e cu doi, dar cu patru…’„, a declarat Cristina Spătar.
Cristina Spătar a vorbit și despre perioada de depresie prin care a trecut, după ce a devenit mamă, dar și despre divorțul de Alin Ionescu.
„Mi-a fost foarte greu în perioada în care am născut. Într-adevăr a existat depresie după nașterea copiilor, depresie specifică perioadei. După aceea a fost o perioadă foarte dureroasă puțin înainte de divorț și după divorț.
Poate a fost mai ușoară după ce fostul meu soț mi-a cerut divorțul, pentru că am înțeles că acela e finalul și nu mai am nicio speranță și m-am consolat, m-am resemnat. Dar oricum nu a fost ușor, pentru că a trebuit să mă resetez și să mă gândesc la o nouă viață, o nouă viață fără el, doar cu copiii. Eu sunt o persoană foarte puternică, viața mi-a dat foarte multe lovituri„, a mai afirmat Cristina Spătar.