Cristina Spătar a trecut, de-a lungul timpului, prin foarte multe operații estetice, în care a investit în jur de 400.000 de euro. A ajuns la 46 de ani, are un corp de invidiat, dar chipul ei nu arată deloc bine. Și asta, mai mult ca sigur, din cauza intervențiilor pe care le-a suferit în ultima perioadă.
Cea supranumită “Regina R&B” şi-a făcut, în Italia, în urmă cu ceva timp, o rinoplastie care a costat-o 8.000 de euro. “Adormi şi te trezeşti cu un nas nou. Nu este dureros deloc, doar dacă te atinge cineva. De câte ori îmi vedeam filmările, aveam impresia că am nasul într-o parte. Am scăpat de o obsesie”, a precizat Cristina Spătar.
În ceea ce privește alte intervenții estetice, Cristian Spătar și-a ridicat posteriorul, a apelat la liposucție, a scăpat de o parte din grăsime. Pentru ca totul să fie foarte clar, medicul estetician Chawi Youssef este de părere că vedeta a bifat și alte operații. “Cristina Spătar şi-a corectat ridurile de expresie cu acid hialuronic, are rinoplastie, liposucţie abdominală şi implanturi mamare”, a precizat doctorul.
Recent, Cristina Spătar a vorbit și despre perioada de depresie prin care a trecut, după ce a devenit mamă, dar și despre divorțul care a marcat-o enorm.
“Mi-a fost foarte greu în perioada în care am născut. Într-adevăr a existat depresie după nașterea copiilor, depresie specifică perioadei. După aceea a fost o perioadă foarte dureroasă puțin înainte de divorț și după divorț.
Poate a fost mai ușoară după ce fostul meu soț mi-a cerut divorțul, pentru că am înțeles că acela e finalul și nu mai am nicio speranță și m-am consolat, m-am resemnat. Dar oricum nu a fost ușor, pentru că a trebuit să mă resetez și să mă gândesc la o nouă viață, o nouă viață fără el, doar cu copiii. Eu sunt o persoană foarte puternică, viața mi-a dat foarte multe lovituri”, a spus Cristina Spătar.