Cristina Șișcanu, pusă la zid de o internaută după ce a postat un mesaj de Ziua României ”Ai uitat de unde ai venit și te dai româncă mare”

Publicat: 02/12/2021 | 16:40

Cristina Șișcanu a avut parte de un scandal de proporții pe internet cu o femeie care i-a reproșat că și-a uitat originile după ce soția lui Mădălin Ionescu a postat un mesaj emoționant de Ziua Națională a României.

„Am devenit cetățean român în 2008… după ce am depus un dosar stufos prin care a trebuit să demonstrez că sunt româncă (toți cei patru bunici au fost români), apoi a urmat o lungă așteptare. Într-un final am depus jurământul de credință față de România. Ani la rând așteptasem acest moment… deși îmi curgea sânge românesc prin vene, deși mâncam limba și literatura română pe pâine.

Am iubit România de mică: recitam în oglindă poezii românești ca să îmi exersez pronunția și să stau departe de accentul rusesc care pusese stăpânire pe exprimarea românilor de peste Prut. Și România mi-a răspuns cu iubire… aici am cunoscut iubirea vieții mele.  La mulți ani! ❤️????”, a scris Cristina Șișcanu, în descrierea fotografiei.

„Șișcanu, mai moale te rog ? nemurile tale vorbesc rusa așa ca май моали ти рог”, a fost reacția unei internaute.

„Și eu vorbesc rusă. Cred că nu ai înțeles nimic din textul de mai sus”, a fost replica vedetei.

„Știi ce am înțeles? Că ai uitat de unde ai venit și te dai româncă mare…. dar da, să-ți zic ceva în Europa când zici că ești din România își fac cruce… așa că proud to be moldovan ?❤❤❤❤ (n. red. mândră să fiu molodveancă)”, a adăugat femeia.

„Draga mea, nu vreau să am niciun fel de dispută cu tine. Istoria nu o poți schimba: ori rus, ori român. În principiu, popor moldovean și limba moldovenească nu există, iar bunicii mei au fost români. În familia mea extinsă există ruși și ucraineni care, prin alianță, au devenit rudele mele și pe care le iubesc. Limba rusă este superbă! Dar eu sunt româncă… pentru că așa m-am născut. Nu pot schimba asta nici dacă, prin absurd, aș vrea”, a mai spus Cristina Șișcanu.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult