După ce au participat la cel mai dur test al fidelității, Andrei și Cristina Rotaru au decis să divorțeze. Insula iubirii a scos la iveală trăiri și sentimente de care uitaseră de mult, cam de 10 ani, perioadă în care au fost căsătoriți. Ajunși în România, cei doi și-au mai acordat o șansă, Cristina fiind dispusă să-i ierte infidelitatea soțului ei. Se pare că împăcarea nu a fost de bun augur, iar lanțul de iubire s-a rupt mai repede decât credeau.
Andrei și Cristina Rotaru s-au făcut remarcați în sezonul 8 de la Insula iubirii. Căsătoriți de 10 ani, cei doi soți au decis să își împrospăteze relația cu ceva nou, așa că au acceptat provocarea celor 21 de zile din Thailanda. Testul fidelității de la Antena 1 s-a terminat cum nu se putea mai rău. Andrei a căzut în ispită încă din primele zile petrecute pe Insula iubirii. NU RATA: Andrei Rotaru, în pragul disperării după ce l-a părăsit Cristina. Mesajul transmis i-a uluit pe fani
După terminarea filmărilor din Thailanda, Cristina și Andrei au divorțat, însă la scurt timp au revenit la sentimente mai bune și și-au mai acordat o șansă. În zadar au încercat să salveze relația, căci sentimentele lor nu au mai fost atât de puternice și intense ca înainte de Insula iubirii.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Cristina a ieșit public și a dezvăluit că, de data aceasta, s-a despărțit definitiv de Andrei Rotaru. Chiar și în aceste condiții, pe social media, cei doi au lăsat mereu loc interpretărilor. Așa s-a întâmplat și de data aceasta. Cristina a publicat un videoclip pe Instagram, imagini în care pare că este din nou fericită și împlinită. O parte dintre internauți s-au gândit imediat că de zâmbetul larg de pe fața ei are legătură cu Andrei.
Utilizatorii au reacționat imediat, iar unul dintre ei a încercat să afle cine este în spatele telefonului mobil, fiind sigur că Andrei este cel care o filmează. Cristina nu a confirmat dar nici nu a negat, rezumându-se la a spune că tot ceea ce își dorește este să ”treacă furtuna și să mi se lumineze calea”.
UTILIZATOR: Eu sunt sigură că el e în spatele camerei dar sincer nu contează. Și cu el și fără el, tu știi ce ai de făcut la tine în suflet. Te poate ajuta să treci prin furtună, iar apoi e alegerea ta. ❤️🙌😘
CRISTINA ROTARU: Apreciez că ești imparțială 🥰🤗,însă da, să treacă furtuna și să mi se lumineze calea 🙏🏽atât îmi doresc 😍