Cristina l-a împins pe Andrei spre păcat cu ispita Diandra?! A recunoscut tot la Insula Iubirii: „Mă dezgustă”
Cristina și Andrei Rotaru formează unul dintre cuplurile care s-au înscris la Insula Iubirii 2024 pentru testul suprem. După doar câteva ediții ale emisiunii, soțul Cristinei și-a îndreptat atenția către ispita Diandra, cea căreia i-a spus că are, deja, sentimente față de ea și că ar fi pregătit să înceapă o viață nouă. Acum, când soția lui Andrei Rotaru a văzut noile imagini oferite de Radu Vâlcan în Thailanda, a făcut o serie de declarații prin care recunoaște totul! Iată detaliile!
Cristina și Andrei Rotaru au venit la Insula Iubirii, sezonul 8, pentru testul suprem. Cei doi au venit cu gândul să descopere dacă relația lor se află, încă, pe un făgaș favorabil. În show-ul care se filmează în Thailanda, însă, telespectatorii au putut urmări fiecare pas pe care concurenții îl fac. În cazul cuplului Rotaru, mare le-a fost mirarea să vadă că Andrei și-a canalizat energia și atenția către ispita Diandra. După doar câteva ediții, și-a dat frâu liber sentimentelor și i-a declarat, sub o formă sau alta, iubire ispitei feminine. În plus, i-a mărturisit că ar putea să devină chiar mama copiilor săi și că a avut emoții pe care demult nu le-ar mai fi simțit. Rând pe rând, imaginile au ajuns în fața ochilor Cristinei, care, rănită în dragoste, a izbucnit în plâns.
Cristina l-a împins pe Andrei spre păcat cu ispita Diandra?!
A vizualizat, printre altele, imaginile în care apare soțul ei pe plajă, în prezența ispitei Diandra. Prezentatorul TV Radu Vâlcan i-a adresat o serie de întrebări, i-a arătat imaginile, iar soția lui Andrei Rotaru nu a ezitat să răspundă. Iată dialogul de la bonfire.
Radu Vâlcan: Cum te aștepți să-l vezi pe Andrei?
Cristina Rotaru: Un om care și-a dat șansa să se reîndrăgostească. Problema cea mai gravă este că noi formăm un cuplu, suntem într-o relație, o căsnicie. Nu știu cum a putut să decadă. Acasă va fi dureros. Dar sunt pregătită să văd imaginile.
Apoi, concurenta de la Insula Iubirii vizualizează imaginile cu soțul ei, în timp ce este apropiat de ispita Diandra. Inițial, i-a arătat imaginile în care apare alături de ispită, în timp ce mănâncă, la masă. Apoi, afară pe terasă, unde au discuții referitoare la modul în care rezonează oamenii între ei și că „a avut public”. Apoi, vorbește în limba engleză cu ispita și continuă să se sărute cu Diandra. În acel moment, Cristina Rotaru a rămas încremenită în timp ce privește imaginile. Celelalte concurente au rămas șocate când au văzut sărutul între ispita feminină și bărbat.
Cristina Rotaru: Mai este ceva de spus? El avea nevoie de sentimente, de emoții, de dulceață din partea mea. Sunt atât de dezamăgită de el și de supărată că s-a detașat total de mine, încât nu știu dacă merită să mă mai torturez singură gândindu-mă la asta. La faptul că ar trebui să îmi reproșez ceva, nu se renunță așa ușor. Indiferent că avem anumite neîmpliniri, totuși sunt 10 ani. Sau nu mă aduci aici, mă lași în sânul familiei și îți dai șansă la fericire. Își clădește fericire pe nefericirea mea. Exact cum i-a spus și Diandra. Chestia asta mă dezgustă și mă doare. Cred că de aceea nu mai am lacrimi să plâng.
Radu Vâlcan: Ai simțit, în ultima perioadă a relației, că tu ești cea care trage de această iubire?
Cristina Rotaru: Nu. Din contră, el se plângea că trage de relația noastră. Încerca să tragă de mine să fiu cum și-ar fi dorit să fiu.
Radu Vâlcan: Și nu ai putut să îi îndeplinești aceste nevoi.
Cristina Rotaru: Da, așa a fost. Recunosc.
Radu Vâlcan: Mai am câteva imagini pentru tine, Cristina.Cristina, la testimoniale: Oare are bunul simț, măcar, să aștepte să ne despărțim oficial și să-și înceapă povestea vieții lui?
Concurenta de la Insula Iubirii a izbucnit în lacrimi
Apoi, prezentatorul emisiunii de la Antena 1 îi arată Cristinei Rotaru imagini în care soțul ei, Andrei Rotaru, merge spre cameră alături de ispita Diandra. Cei doi se pun în pat, se îmbrățișează. La bonfire, concurenta a izbucnit în lacrimi.
Cristina Rotaru: M-am așteptat încă de la primele imagini pe care mi le-ai arătat cu el, când se fâstâcea și au trimis mesaje în palmă. L-a cumpărat special când a venit aici (n.r. un tricou cu un mesaj) – iubirea niciodată nu moare (n.r. mesajul). I l-a dat ei special. Nu cred că mai este nimic de spus. M-a omorât pe dinăuntru. O să-mi găsesc puterea în Dumnezeu, probabil, și în familie.
Radu Vâlcan: Nu sunt momente ușoare pentru tine, dar pe Insula Iubirii despre asta este vorba, adevărurile din relații ies la suprafață.
Sursă foto & video: Tik Tok
This browser does not support the video element.