Cristina Joia a publicat prima poză fără mască după operațiile suferite la nas din cauza loviturilor încasate de la agresoarea sa. Arhitecta de la “Visuri la cheie” are o cicatrice uriașă și a precizat că a decis, în sfârșit, să își asume “nasul brăzdat”, dar și să revină la energia bună pe care o avea înainte de atac. Vedeta de la Pro TV a fost atacată lui noiembrie 2020 de o femeie căreia îi reproșase că a blocat, cu mașina, intrarea în supermarket.
La patru luni distanță de trauma suferită într-un magazin din București, Cristina Joia a avut curajul să prezinte întregii lumi noua ei înfățișare. În prima fotografie fără masca de protecție, talentata brunetă apare alături de o prietenă care îi este alături de aproape un sfert de veac.
“Știu că sunt puțin «pirată» (așa mi-a zis un puști și mi s-a părut super funny (n.r.: super amuzant) 🙂 Am decis să-mi asum nasul ăsta brăzdat și să revin la energia bună de altădată alături de oameni dragi! Mulțumesc #24ani?de prietenie — cu Delia Ristovski” este mesajul scris de Cristina Joia la descrierea imaginii de mai jos.
Citește și: Cum a reușit Cristina Joia să treacă peste traumele lăsate de bătaia primită: “Am fost absolut șocată”
“Cicatricea nu face decât să vă pună mai mult în valoare pentru cine vă cunoaște. Pentru cine știe prin ce ați trecut, o recunoaște ca urmă a unei agresiuni care n-are nimic cu omenescul și din care mulți sperăm că v-ați recuperat atât cât e posibil!” sunt gândurile transmise de un fan, iar vedeta de la Pro TV le-a citit cu lacrimi în ochi.
Arhitecta de la “Visuri la cheie” i-a răspuns: “Răzvan, vă mulțumesc mult pentru susținere!”, iar internautul a mai adăugat următoarele precizări: “Doamnă, măcar atât pot face și să nădăjduiesc că, alături de familie, oamenii faini care vă înconjoară și simpaticul Milo, recuperarea va fi grabnică și deplină!”.
Nu rata: Cristina Joia, revoltată de ce i-au spus avocații: “Sunt șanse să nu se întâmple nimic”
Sursa foto: Facebook