Cristina Cioran și Alex Dobrescu, față în față în sala de judecată! Ce le-a cerut bărbatul magistraților

Publicat: 21/11/2024 | 18:29

Deși în ultimele luni s-a așternut tăcerea, pentru o lungă perioadă Cristina Cioran și Alex Dobrescu au purtat un lung război. În cele din urmă, cei doi au ajuns chiar și în fața oamenilor legii. Bărbatul a trebuit să stea la distanță de fiica lui și de fosta parteneră, conform ordinului de protecție pe care l-a primit. Acum, aceștia s-au întâlnit, din nou, în sala de judecată. 

Deși au format un cuplu și au un copil împreună, Cristina Cioran și Alex Dobrescu au ajuns la cuțite după despărțire. Mai mult, după ce blondina a afirmat că a fost lovită de fostul partener, acesta a primit ordin de protecție și nu are voie să se apropie la o anumită distanță de ea și de fiica lor. Timpul a trecut, apele par că s-au liniștit, cel puțin în spațiul public, dar acum cei doi au ajuns, din nou, în sala de judecată.

(CITEȘTE ȘI: Alex Dobrescu a ajuns la psiholog! Fostul Cristinei Cioran vrea să se întoarcă la familie: „Am vorbit și cu preoți”)

Cristina Cioran și Alex Dobrescu, față în față în sala de judecată

Deși nu s-au mai războit în spațiul public, Alex Dobrescu și Cristina Cioran nu au pus capăt războiului pe care îl poartă de multă vreme. În această dimineață, cei doi foști parteneri s-au întâlnit în sala de judecată pentru procesul în care sunt implicați amândoi.

Se pare că de această dată Alex Dobrescu a cerut revocarea ordinului de restricție pe care actrița l-a obținut pe numele lui în urmă cu câteva luni. La acea vreme Cristina Cioran susținea că se teme pentru viața ei din cauza amenințărilor pe care le primea de la tatăl fiicei sale.

Spre deosebire de ce se întâmpla în trecut, de această dată, nici Cristina Cioran, nici Alex Dobrescu nu au vrut să ofere nicio declarație la ieșirea din sala de judecată. Însă, în urmă cu puțin timp, blondina declara că nu poate înțelege comportamentului fostului partener.

„Alex acum tot încearcă să se împace. Deodată vorbește de dragoste, nu am înțeles de ce, nu înțeleg ce este în mintea lui. Cum s-a gândit el că după tot ce s-a întâmplat ar mai exista o urmă de împăcare.

Nu, nu înțeleg! Eu știu că în dragoste te gândești foarte mult la celălalt, să nu îi rănești sentimentele, cum să nu îl faci să sufere, adică mă gândesc că așa este în dragoste, cel puțin așa este din punctul meu de vedere”, spunea Cristina Cioran, în urmă cu ceva timp.

(VEZI ȘI: Alex Dobrescu s-a dezbrăcat la pielea goală, după ce le-a prezentat terenul de la Corbeanca unor clienți! Explicația lui este FABULOASĂ)